Să râdem cu GSP! » Neputința invidioasă

România a primit încă o palmă la imaginea ei, de această dată pe filiera mass-mediei românești. Ieri s-a disputat meciul de fotbal dintre Unirea Urziceni și Zenit Sankt Petersburg, în cadrul preliminariilor Ligii Campionilor. Pentru drepturile de televizare, ialomițenii au cerut 50.000 de euro, sumă pe care nici un post de televiziune din România nu a fost dispus să-i plătească. Văzând rușii că s-a ajuns într-o situație de genul „n-ai cu cine domnule, niște maimuțe”, au scos ei din buzunarul propriu banii respectivi și au cumpărat drepturile de televizare. Pentru că poporul rus este mult mai respectat în țara lor, decât poporul român în statul care slăbește pe zi ce trece la orice capitol pozitiv. Cu 15 minute înainte de startul partidei, a intrat pe fir postul de televiziune B1 TV, care pe ultima sută de metrii au decis ca să transmită partida de fotbal, dacă tot nu s-au găsit alții mai „jmecheri” în ale fotbalului măzgălit cu becaliade, piți-taka reloop la infinit și alte vome băgate pe gâtul românilor aproape cu forța. Bineînțeles că cei de la B1 TV au negociat cu rușii, pentru preluarea transmisiei. Ghinionul lor a fost cauzat de către nişte incompatibilităţi de aparatură între postul lor şi a celor de la stadion, astfel că în prima repriză au apărut niște probleme.

Metoda GSP să moară i ca 286x300 Să râdem cu GSP! » Neputința invidioasăGhiciți cine s-a găsit să râdă de ei și să încerce să creeze caterincă pe seama eforturilor celor de la B1 TV, un post te televiziune despre care n-am putea spune că anul acesta ar urma să se specializeze în transmisii sportive, dar nu se știe niciodată când ai astfel de concurență bleagă precum GSP TV, DigiSport, sport.ro și care ar mai fi pe acolo? Da! Tocmai cei de la GSP au fost prinși în flagrant, atunci când încercau să omoare și capra vecinului, dacă lor tot nu le-a ieșit transmisia meciului respectiv. Cuvintele sunt de prisos. Nici măcar o rușinică nu merită. Dar haideți să parcurgem câteva dintre reacțiile cititorilor cârpetei, de la articolul în cauză:

talentu: – Cat de penibili sunteti, de ce nu ati pastrat si commenturile de la articolul trecut? RUSINE GSP
Respect B1TV ptr efort.

tatutzu: – sunteti de tot rasul. macar ei au incercat ceva. au incercat sa ofere catusi de putin un meci important celor care nu aveau posibilitatea de a ajunge la meci. voi de ce nu ati transmis daca, intr-adevar, va pasa de sport?
voi il dati pe ci0ban prin toate emisiunile si articolele, il dati pe varu-sau giovanni, care v-a scuipat si injurat si pe multi altii… dar un meci de Champions league nu dati. sa va fie rusine (citez din Dinamomania) Gasca Proaste

iar eu am vazut meciul pe net, preluat de pe B1. automat, calitatea fata de ce era pe TV era mai scazuta. chiar si in conditiile astea, calitatea era mult mai buna decat miz3r1ile de imagini pe care le aratati voi aici… dar, cum am mai spus: Gasca SIugiIor Proaste face ce stie ea mai bine…

weed4kids: – voi nu ati fost in stare sa transmiteti nici macar asa. Marea televiziune de sport gsp

mdeah: – Sa radem cu GSPTV! Nu au avut 50 000 de euro sa transmita meciul, a trebuit sa ascultam meciul in limba rusa o repriza intreaga. Macar aia de la B1TV s-au straduit, si in a doua repriza au fost impecabili. Si nu sunt televiziune sportiva ca GSPTV sau Digisport, asa ca rusine voua!!

azplayer: – respect B1,care au incercat…rusine PRO,GSP si Digi…care considera ca noi,toti si Unirea nu meritam un meci care costa DOAR 50 de mii…Daca e sa radem..atunci sa radem de semnatarul acestui articol care scrie:”Cu doar 15 de minute inainte …” 13 de minute ?

marabona: – Noi radem de voi cancanistilor! La B1Tv ne mai uitam din cand in cand dar la gsptv deloc, ce sa vad acolo? scandaluri, arbitraje? Mi-e scarba de acest tip de jurnalism pe care il promovati. Felicitari B1TV, o sa va urmaresc mai des de acuma inainte pt. initiativa pe cate ati avut-o. Oamenii aia s-au straduit pana in ultimu minut sa ne ofere o transmisie de calitate in timp ce voi erati la jiji acasa da de mai scoate un ragait ca sa il dati pe post. In jurnalismul sportiv voi sunteti egali ZERO !

werder_fan: – rade ciob de oala sparta. Pai GSP TV nu are camere sa transmita meciuri din liga 1 si rad de un postTV care nu are legatura cu transmisiile sportive. Anul trecut la meciul POLI-VASLUI gsptv nu avea camere de la tribuna 1 ca sa vada daca a fost hent sau nu la golul lui Costly, aia-i de ras nu ca o televiziune se chinuie sa transmita un meci pe care nici un canal de sport din tara nu s-a oferit sa-l transmita. , sunati-l pe feeecali sa vedeti ce parere are de transmisie. RUSINE gsptv!!!

kampionu16: – Sunteti penibili.Macar B1 si`a aratat interesul pentru un meci important.Voi in afara de a`l pupa in partea dorsala pe cioban,nu stiti.Rusine voua si respect pentru B1 pentru efortul depus.
In repriza2 transmisia a fost impecabila!!

basterboy: – ar fi frumos daca ati face un articol si cu comentariile de acum ! tristilor !

makero: – Bai Papitoilor de la GESEPEU nu vedeti ca tot voi picati la mijloc cand incercati sa radeti de altii.S V F I G.Bafta la cei ce lasa commenturi.

Și așa mai departe. Au mai urmat o mulțime de comentarii, toate conținând apostrofări la adresa GSP și dezacordul oamenilor față de mașcarada ieftină, care măcar de această dată a fost semnat de către un autor de mare angajament, Cătălin Popescu. Acest gen de comentarii întâlnim la foarte multe articole de pe versiunea online a vestitului ziar și se ține astfel de foarte mult timp încoace. Este o dovadă a interesului lor față de cititori, abonați, public. Rămâne de văzut când se va maturiza și publicul, ca să înțeleagă modul în care îi pot taxa pe cei care încearcă să-i polueze cu circuri piți-taka.

P.S.: Ulterior, eroii de la Cârpeta Gargarelor, au închis comentariile de la articol, însă nu și ziarul.

Etichete: , ,

5 Răspunsuri la “Să râdem cu GSP! » Neputința invidioasă”

  1. simona says:

    Bravo B1 tv ,rusine tv sport

    ReplyReply
  2. Orice s-ar spune B1 sunt o televiziune mica; faptul ca au incercat pentru ei a reprezentat un efort si chiar daca rezultatul a fost jenibil merita apreciat cel putin efortul.

    Pe cand posturile sportive dedicate care s-au zgarcit la 50.000 de euro pentru un meci de asemenea avengura merita doar dispretul nostru…

    ReplyReply
  3. Gregorian Moisescu says:

    Sigur ca B1 e de apreciat ca a dorit sa transmita acest meci si ca cel putin cea de-a doua repriza s-a putut urmari si in Romania, insa nu cred ca au pregatit ca un post profesionist preluarea transmisiei, filmarea a facut-o televiziunea rusa, ei nu au fost in stare sa preia semnalul de la televiziunea respectiva inainte de pauza.
    Au circumstante atenuante, au aflat cu putin inainte de meci ca ei il transmit.

    ReplyReply
  4. Tudor says:

    Daca nu ai experienta, e foarte greu sa te adaptezi atat de repede indiferent cata bunavointa ai avea.

    ReplyReply
  5. [...] eu o fixație asupra GSP. Nu pot să fiu ranchiunos pe o gazetă din cauza unui pupincurist care s-a luat de mine, cititor [...]

Lasă un Răspuns