Se întâmpla în sfânta parte sudică a României, acolo unde se formează râul Jiu prin unirea Jiului de Est cu Jiul de Vest, când Gică Imparțialul și-a scos Opelul din garaj ca să se plimbe cu ea. Când să treacă podul Jiului, mare i-a fost mirarea când a observat o gloată de țigani care își înecau durerea în plânsete isterice. Țiganii boceau de roiau ciorile adunate pe stâlpii electrici, iar una și-a pus chiar poalele în cap. Gică Imparțialul și-a dat seama că este vorba despre o premieră, căci înecase un țigan în Jiu.
În apă nu intra nici unul să caute sufletul înecat, doar boceau în continuare pe mal. Se agitau în schimb polițiștii și pompierii în stilul lor caracteristic, stăteau și fumau la capătul podului. Unul dintre ei, crezând că a descoperit o schimbare naturală, a exclamat:
- Păcat că se împute Jiul!
- Lasă că și așa e împuțit că deversează de la groapa de gunoi, deci se simt ca acasă… – îl liniștise colegul și continuau să fumeze liniștiți în timp ce își mai căscau gurile și ochii mirați spre gloata de țigani care tocmai și-au dat seama că este vorba deja despre două suflete înecate.
Gică Imparțialul s-a pus pe gânduri în drumul lui spre casă și a uitat să-și dea seama că țara a pierdut doi pionieri valoroși, exemple ale muncii grele și pasionați de sudoarea ce iese din trupul omului în timp ce muncește la greu. O fi fost și asta o măsură pe timp de criză economică. Poate s-a ajuns la fundul sacului cu ajutoarele sociale împrâștiate anapoda. Când guvernul nu mai poate de atâtea griji, vine natura cu un strop de ajutor. Dumnezeu să-i odihnească așa cum o vrea El!
Și acum să ascultăm o capodoperă potrivită acestei întâmplări nefericite unora și fericite altora:
