Mare emisiune aseară pe Antena 2, cu un moderator și doi invitați. Persoane despre care vom vorbi în cele ce urmează. Nimic important. Așa se cheamă emisiunea. În timp ce mă uitam la „nimic important”, înfulecam în paralel patru feluri de mâncare și poate că din această cauză nu am fost tocmai atent la toate detaliile. Dar cred că emisiunea s-a bazat pe subiectul cu bloggeri. Ce să faci nene? Mă tem și eu că de mâine n-o să am ce mânca și mănânc acum cât mai am ce, până nu se strică.

M-ai pierdut. Este? Dacă nu, atunci hai să continuăm. Deci bloggeri la tv. Din nou. Al naibi de bloggeri. Al Blogger, Al Jurnalist și Al Moderator. Pentru că oricât de mult ar vrea Tolo… Stai că le luăm pe rând. Deci azi, o să fie un nou prilej pentru mulțimea bloggerilor, să se realizeze autoselecții în privința nivelului de invidie existentă în sufletul bloggerilor. Azi vom observa din nou, cine este invidios și cine joacă cu cărți corecte. Huuoooaaa, nașpetăriile la tembelizor din nou! Să le moară caprele!

Zoso. Măi, eu nu sunt tocmai de acord cu toate faptele și ideile lui, mai ales atunci când merge pe o percepție a lui, conform căreia orice muie luată în public are efecte mai sigure, mustruluiește în public un anonim ca și mine pentru că am greșit să folosesc porcăria aia de 3rd party invitation. Dar consider că este un adevărat pionier al bloggingului, în sensul că a deschis multe căi de urmat. În loc să-l invidiem, mai bine ne bucurăm pentru popularitatea lui și să înțelegem că prin muncă poate izbutim să reușim rezultate similare. Îmi face un bine atunci când scrie un editorial ca la carte, dar chiar și atunci când greșește. Pentru că de-a lungul anilor în care citeam bloguri, relansam blogul acesta de joacă, consider că am ajuns să gândesc mai coerent. Nu știu cât de coerent mă exprim și nu știu cât îi datorez Al Fatherului, dar poate că adevărul se află undeva pe la mijloc. Ca de obicei. De exemplu din prestația de aseară a stimabilului, am învățat că dacă aș fi invitat la un show de televiziune, nu mi-aș mișca degetele în permanență, ca să nu dau senzația că am emoții. Sigur pe blog, sigur și pe sticlă.

Tolo. Omul ăsta a apărut în mintea mea, precum un salvator al patriei murdărite. Pe vremea când Rapidul pierdea la masa verde cu 0-3, după ce i s-au eliminat nu mai puțin de cinci jucători la Târgu Jiu, într-un meci cu Jiul parcă, și când în paralel Steaua câștiga cu cântec la Vaslui cu 3-0, Tolo era printre eroii care apăruseră la tembelizor și țineau morală națiunii și colegilor de mass-media, că așa nu se mai poate. Că nu mai este ok să se promoveze atâtea behăieli și că trebuie taxați cei care umblă cu puța în mocirlă. Azi în schimb, când în încercarea dânsului de a se întoarce în timp, îl trag puțintel de mână și scriu pe blogul lui despre participarea și vina mass-mediei în aceste becaliade, manevre cu interese și alte tacâmuri stricate care dăunează și ele fotbalului mioritic, dânsul nu îmi aprobă comentariul. Nu mă doare că el nu a aprobat comentariul unicului Henrich de România ce sunt eu și care voi fi și în continuare. Și înțeleg că jurnaliștii și nici măcar finanțatorii încrezuți, impresarii cu interese nu pot juca pe teren în locul fotbaliștilor, dar parcă nu e frumos ca tocmai aceștia să dea acum în Răzvan Lucescu, această ciurdă de jucăuși în noroi. Spălați-vă și apoi mai vorbim. Și cam asta este problema mea cu domnul Tolo. Îl știam mare mahăr la GSP, un ziar la care 8 articole din 10 sunt primite cu hăhăieli și ironii din partea acelor cititori care de altfel acum sunt foarte porniți împotriva lui Răzvan Lucescu. Noroc că următorul meci este în Franța. Prea comercial dom’le… Te displac omule!

Mîndruță. Să știți că puneam la cale ceva, dar dânsul a observat prea târziu mesajul meu. Unul dintre invitați trebuia să primească o întrebare mai puțin plăcută. Nasol este faptul că domnul Mîndruță a observat prea târziu mesajul meu. Poate data viitoare. Ce să faci? Poate n-am fost eu atent sau poate că toate acele circuri despre usability și social media, sunt un mare bâș. Și îmi vine în minte o reacție a stimabilului la un fel de conferință it. A șters podeaua cu toți circarii de acolo cu aparențele lor de doi lei. Eroii, au replicat abia după ce a ieșit domnul Mîndruță din sală. Mă refer exclusiv la pocniturile din sală, spectatorii. Mă rog. N-a fost tocmai o ieșire fantastică, dar parcă mai bine așa decât să tot trăncănim despre nimic și până și pe un Facebook, trezindu-mă din somn, pot lista minim 3 chestii care îngreunează folosirea sitului. Și până la urmă am găsit de ce vroiam să dau (păcat că prea târziu, era o întrebare prea potrivită, fapt recunoscut mai târziu prin email de către domnul Mîndruță) și am văzut și data de naștere a domnului Mîndruță. Și m-am calmat. El din șaizeci și ceva, eu din optzeci și puțin. Sunt tânăr. Dânsul pare în formă. Nu-mi mai fac griji. Mă așteaptă 30 de ani buni. Ce bine. De fapt doar asta vroiam să zic despre domnul Mîndruță, că m-a calmat cu fizicul dânsului. Oare Florin Hi-Q cât are? Dar așa sunt eu. Mai bat câmpii. Mai fur timpul vostru.

Nimic important. Aseară cu un episod interesant. Dar ca de obicei, prea puțin ca să ne săturăm de el. A fost cândva și un „după bloguri”. Mai există multe chestiuni de discutat. Poate nu ar fi o idee rea să trimiteți și voi întrebările, precum și ideile voastre domnului Mîndruță pe adresa lui de Facebook. O emisiune pe Antena 2, care m-a ținut timp de aproape o oră în fața televizorului. Lucru mai rar pentru A2 în casa mea.

Etichete: bloggeri, show, televiziune

Această însemnare a fost postat în data de Thursday, September 9th, 2010 la ora 03:01 în categoria Blog. Poți urmări răspunsurile la această însemnare prin RSS 2.0. Poți lăsa un răspuns, sau poți să faci o referire de pe propriul tău blog către această însemnare.