Dimineața de obicei mă urc de la mijloc în spate, fie că e vorba de maxi-taxi sau autobuz, iar seara mă urc de la mijloc în față. Ideea e simplă. Dimineața pe rutele de autobuze frecventate de mine n-am observat persoane dubioase. În schimb seara cel mai sigur este să te așezi ceva mai în față. De multe ori apare câte o umbră de salivă care vânează buzunarele omului muncitor.

În cazul maxi-taxi-urilor situația este mult mai simplă. De fiecare dată mă așez în spate. Dacă nu există loc liber, atunci stau în picioare, dar tot în spate mă duc. Nu e loc nici de stat în picioare în spate? Nu mă urc! Eu știu o chestie, aia cu experiența oamenilor bătrâni.

De mici copii suntem învățați să oferim locul nostru bătrânilor. Și atunci când e cazul, le ofer locul meu. Poate că ei nu știu că nu de aia le ofer locul meu ca să se sprijine de mine în locul barei metalice ori să mă calce în picioare. Nici eu nu știu de ce se uită supărați pe mine și pe alții în diminețile în care dau ochii cu ei. Le zâmbesc, dar ei îmi returnează o față morocănoasă. Eu nu sunt vinovat că-s tânăr și ei sunt bătrâni. O să ajung cândva să fiu și eu bătrân, dacă apuc acele vremuri.

Azi dimineață în maxi-taxi am stat eu în spate și o fată. Două locuri libere lângă noi. Bătrâneii în față în picioare. Nici nu s-au uitat spre noi. Așa s-a mers de la stație la stație. La penultima mea stație, m-am ridicat și i-am rugat să se așeze pe locul meu și pe locurile libere pentru că urmează să cobor. S-au uitat la mine ca la un ucigaș. Bine măi nene, atunci măcar cât să cobor, după aia pot să danseze și să-și facă de cap în maxi-taxi. Numai că mai exista o turmă de oaie bătrâne în față, care se împingeau spre ușă și creau senzația că vor să coboare. Vehiculul oprește și ei stau. Deja începuseră să urce alte oi bătrâne. În acel moment i-am rugat să mă lase să cobor. Din nou o privire din aia cu tente negative.

- Dar eu te las …

N-am zis nimic. Cosașul e prea aproape de ei, de ce să-i mai jignesc și eu ori să le amintesc această durere de pe sufletul lor. Să aibă parte de o zi bună și m-am dus în treaba mea.

Ceea ce nu înțeleg, este faptul că nu contează dacă e ora 8 dimineața sau 9, ori chiar 10, mijloacele astea de transport sunt pline de bătrâni. Hai că sunt și ei oameni și devenind bătrân nu înseamnă că omul trebuie să se retragă într-un coteț toată ziua. Dar cum rămâne cu oamenii care se duc la serviciu? Cu elevii care se duc la școală? Pentru că muncitorii contribuie la bugetul de stat, buget din care este alocat o mică parte și pentru traiul bătrânilor. Pentru că elevii se pregătesc să devină și ei muncitori.

De ce nu se poate cumpăra abonamentul la nepoței după ora 10? De ce trebuie să tremure în public fiecare chip disperat încă de la ora 7 dimineața? Ca să se cațere pe mine? Să mă calce în picioare? Mi s-a cam umplut de bătrâni, mai ales că mulți dintre ei sunt bosumflați din start. M-am săturat de ei!

Etichete: bulanj