12. Crosul de Noapte – 10 km

Pe 11 mai aleargă cu noi la lumina felinarelor din Parcul Central!

12. Crosul de Noapte, Cluj Napoca 2018

Eu nu dețin mai multe fete, nici harem de femei și nici măcar nu controlez vreun colț de stradă. Și totuși am fost ca un pește în momentul în care am citit textul de mai sus. După experiența deosebită de la Mureș Halfmarathon am dorit foarte mult să particip și la alte competiții similare și momeala de mai sus a funcționat perfect în cazul meu. Apele erau limpezi, era tocmai ora prânzului, temperatura mai mult decât optimă și am impresia că până și planetele s-au aliniat atâta timp cât am plătit eu participarea mea la următoarele competiții. Păi cum să nu alerg, măi, în lumina felinarelor? A felinarelor! Suna ca într-un basm care se termină frumos. Și eu m-am așteptat la ceva frumos și eram gata să mă reîntorc cu drag la Cluj-Napoca, după prima mea experiență în materie de concurs.

Între Mureș Halfmarathon și Crosul de Noapte de la Cluj a fost doar săptămână fragedă, dar ce conta? Sincer, nici cu capul de azi nu regret. Oricum nu eram pregătit fizic și măcar învățam câte ceva de la unul și de la altul. Păi nici azi nu am încă fizicul optim pentru competiții, dar crezi că asta mă oprește? Spune tu la un câine turbat să se potolească la văzul cărnii proaspete. De ce m-aș potoli? Să pierd vremea și să număr orele, zilele, anii care curg degeaba sau care pot să curgă pline cu experiențe noi? Fie ele bune sau rele.

În aceea săptămână am băgat trei antrenamente la Platoul Cornești din Târgu Mureș, așa după capul meu. Două dimineața (unu și doi) și una seara. În ziua concursului l-am luat cu mine pe Szilárd, am pornit mașina și duși am fost! Duși cu capul, cu mașina și cu tot. Păcat că nu facem live din mașină în asemenea zile, pentru că am abordat niște subiecte foarte pozitive. De atâtea subiecte pozitive ni s-a făcut o foame de lup și odată ajunși în Cluj-Napoca ne stătea deja capul după mâncare. Am ridicat repede pachetele cu kiturile de concurs și ne-am băgat la consumat ceva mâncărică cu vreo două ore înaintea concursului.

Am primit sfaturi legate de încălzire. Acum am început să le execut mai priceput, mai sigur pe mine și cu oarecare țeluri. Nu doar așa de ochiul lumii precum băiețelul care intră pentru prima oară într-o biserică și doar mimează rugăciunile, trăgând desigur cu ochiul. Mie mi s-a părut că Szilárd pe toată durata drumului a cam luat ușor cu acest concurs. I s-a părut un fleac. Adică el, maratonistul, mă înțelegi? El a venit de la competițiile de 42 km la una de 10 km și urma să ne mănânce de viu pe cei câțiva zeci de concurenți care urma să ne prezentăm la start.

Ei, uite că nu a fost așa! Cred că au fost peste 900 de concurenți și mai cred că asta a fost motivul care l-a activat pe Szilárd. Pur și simplu a fost plăcut surprins de mulțime și nu mai înceta să îmi spună cât de bine e acolo. Păi cum, unchiul îl duce în locuri nașpa? Îmi creștea ficatul de mândrie când am văzut seriozitatea cu care a început să se încălzească și el. Speram doar să nu mă tragă în spate ficatul mărit.

Am aflat că o tură în jurul Parcului Central din Cluj-Napoca are în jur de 2 km și că va trebui să alergăm aceea buclă de 5 ori. Am aflat din nou că ceasul meu de atunci era cartof, dar măcar de data aceasta a comunicat prin GPS cu telefonul. Cât de cât, dar harta nu a ieșit bine, cel puțin nu așa am alergat traseul cum afișează ceasul idiot. Nu vă recomand FitBit Charge 2! E un ceas bun, dar cine are nevoie și de GPS tracking, pentru aceia e o pocnitură fără valoare!

Concursul l-am început tare, peste capacitățile mele și acest lucru urma să mă coste un pic mai târziu. Eu care alergam dinainte cu ritm de peste 6 minute per km, acum alergam sub 6 minute că doar vroiam să țin pasul cu plutonul din față. Se vede foarte clar și pe diagrama activității, dacă dați click pe linkul de strava de mai sus, cum pierdeam din viteză în mod constant. A fost o experiență bună cât să învăț cum să trec peste momentele grele cu diferite dureri, lipsă de aer, lipsă de putere dar și peste observațiile anumitor spectatori.

Într-un grup de spectatori tineri faini, dintre aceia cărora le place să se dea mare și să facă multe nimicuri toată ziua, unul făcuse o observație pe seama vitezei mele. Explica el fetelor din jurul lui cât de rapid ar putea el să alerge și că m-ar depăși alergând chiar și cu spatele. Diferența dintre mine și dânsul era într-adevăr mare. Băiatul comenta de pe margine, în timp ce eu alergam și mă aflam în procesul lung de cunoaștere a propriului organism. Nu i-am replicat nimic și mi-am zis că replica mea va fi terminarea concursului cu onoare și el n-are decât să facă nimic în continuare și să povestească chestii imaginare la fete naive.

Oricât de nașpa era ceasul FitBit, mă ajuta să aflu distanța parcursă sau cea rămasă până la linia de sosire. Crede-mă, cu atâta lipsă de experiență ce am avut eu și la câte noutăți trebuia să fiu atent așa din senin, nu am mai putut ține șirul numărului de ture. După tura trei, adică km 6, am decis să beau ceva apă și iso la punctul de hidratare. Nu a fost nici un fel de problemă cu cele două pahare de apă, dar cu iso nu am fost atent și am luat puțin lichid și în plămâni. Era să mă înec și am început să tușesc ca un câine, dar simțeam că nu prea mai prind aer. S-a oprit un concurent și m-a întrebat cu ce ar putea să mă ajute. Gest frumos. I-am mulțumit și am zis că îmi revin eu și poate să continue alergatul liniștit. Totuși pentru un moment m-am temut că voi fi nevoit să abandonez. A treia competiție și deja un abandon? Suna oribil.

Încet cu încetul mi-am revenit cumva, moment în care Szilárd a reușit să mă depășească cu un tur. Chiar și așa depășit nu am reușit să țin pasul cu el, ba mai mult nici cu propriul meu ritm din turele trecute. Din acel loc și până la capăt am alergat mai mult cu ritmul de peste 7 min. / km decât peste acel prag (adică mai rapid). M-am bucurat că nu am fost nevoit să abandonez și nu mă mai interesa nici un ritm, nici timpul final și am dorit doar să îmi consolidez șansele de a trece cu bine linia de sosire. Pe durata celor 3 km rămase am cugetat un pic despre pericolul peste care am trecut. După penultima tură m-am oprit din nou și am băut, de data aceasta liniștit, din nou atâta apă și iso cât aveam eu nevoie. Nu m-am grăbit după tren.

A fost o competiție pe măsura așteptărilor mele și sigur voi mai dori să particip la evenimente din astea nocturne. Așa cum m-am așteptat, am reușit să învăț lucruri noi despre alergat și să acumulez experiență. Cu acel început „mai tare” mi-am bătut propriul meu record de atunci pe 1 km (5:38) și pe 5 km (31:35). După finish am mai stat un pic în parc ca să savurăm aceea atmosferă unică, după care am dispărut în noapte pentru că ne aștepta un drum de două ore până acasă.

Sentimentul acela, ce l-am simțit după concurs și în mașină pe toată durata drumului înspre casă, nu se poate descrie prin cuvinte. Un fel de stare de bucurie că nu a trebuit să abandonez, că am reușit să termin cursa și atunci când vezi că se bucură pentru el până și un maratonist de 42 km că a reușit să termine o distanță de 10 km, parcă atunci înțelege omul că de fapt se află într-o ligă care contează. Deocamdată doar prin simplă prezență, dar cu onoare și respect!

Ți-a plăcut articolul?
Mă poți sprijini pentru a scrie mai multe detalii prin Patreon!

Leave A Comment

Please be polite. We appreciate that. Your email address will not be published and required fields are marked

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.