Acest concurs a fost precedat de niște antrenamente cât de cât în regulă, dar rezultatele nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Antrenamentele nu luau în calcul noroiul. Dar de fapt încă eram departe de forma competițională necesară.
Crosul Hoia a început cu o eroare a GPS-ului și aveam toate șansele să ratez cursa. Genul acela de dimineți când toate lucrurile îți ies nașpa și ți se cam duce cheful. Eu cunoșteam doar în linii mari pe unde este pădurea Hoia din Cluj-Napoca, dar nu și după străzi.
Într-un final am reușit să găsesc locul din timp, să îmi ridic kitul de concurs și să mă pregătesc sumar. În continuare mai aveam ceva „slănină” pe mine și mai purtam acele genunchiere protectoare. Cu un gopro hero 5 pe cap, aspectul de marțian era stabilit.
O chestie e aspectul și alta este noroiul care ne aștepta în pădure. Începutul cursei din incinta muzeului s-a desfășurat acceptabil. Problemele au apărut în pădure. Aveam senzația că pășesc 3 pași în față și alunec una în spate. Cum să-ți spun, nu a fost deloc amuzant sau cel puțin mie nu mi s-a părut așa. Atmosfera a fost una foarte liniștită și am observat mulți concurenți chinuindu-se cu noroiul.
Pe unde puteam, o luam pe marginea drumului pe partea acoperită de frunze. Plutonul a fost numeros, dar parcă lipsea ceva din atmosferă. Aveam piciorul ud și cu toate că am citit pe internet că pantofii Kalenji nu alunecă, eu mă chinuiam din plin cu ele. Poate din cauza surplusului de greutate din aceea vreme.
Nu prea găsesc puncte pozitive pe care să ți le enumăr, așa că nici nu o voi lungi prea mult. Singura chestie care mi-a plăcut este faptul că la un moment dat am ajuns din urmă un programator. Se vedea de la distanță că lucrează în IT. Din eleganță, îmi păstrez detaliile. Și eu sunt programator 🙂 Eram după jumătatea cursei, traseul era acoperit cu frunze pe segmentul respectiv și mi s-a făcut chef de întrecere.
Am reușit să-l fac pe omul din IT, fapt care mi-a cauzat o plăcere interioară. De acolo a urmat vreun kilometru în care alergam cu ritmul ușor peste 6 minute și am mai întrecut concurenți epuizați, care au tras peste limita lor fizică în prima parte a concursului. Eu mai aveam rezerve de energie din zonele cu noroi mult.
Una peste alta nu mi-a plăcut acest concurs, dar notez pe seama noroiului și dacă vreodată am să mă întorc la acest concurs, cu siguranță că voi reuși să îmi îmbunătățesc timpul cu cel puțin 20-30 de minute. Singura condiție să nu fie noroi! Noroiul, zăpada și frigul nu vor fi prietenii mei. Nu mă atrag competițiile gen „Iron Man”. Mie îmi place să alerg.
Și totuși ce am câștigat? Nu am câștigat mare lucru de pe urma acestui concurs, doar senzația de împlinire că am bifat un traseu în condiții nasoale și experiență.
Medalia nu mi-a plăcut deloc și las uitării acest concurs.
1 Comment