Cum a început povestea cu alergatul și procesul de slăbire?

Exact așa cum se vede în cele două imagini de mai sus.

În data de 1 aprilie, anul curent (2018), am ieșit la un photowalking cu verișorul meu, Grávuj Vilmos Szilárd. Dânsul îmi spunea că urmează să participe la maratonul Wizz Air din Cluj-Napoca. M-a întrebat dacă nu aș avea chef să particip și eu măcar la proba de 5km. Eu neavând nici măcar o zi de antrenament, i-am replicat: „Ești nebun? Bine! De ce nu?!”. În aceeași zi m-am înscris la proba de 5km la 8th Wizz Air Cluj-Napoca Marathon 2018. Practic, aici începe povestea mea cu alergatul. Prin urmare și slăbirea aproape spectaculoasă. Slăbire care naște diverse întrebări din partea multor cunoscuți.

Povestea cu alergatul e precedată de o decizie fermă

În ziua acelui photowalking cântarul arăta 106,1 kg sub mine. Eu nu judec oamenii supraponderali. Adică pe cei care sunt grași. Unii au probleme hormonale, altora nu le pasă și sunt fericiți așa cum sunt ei. Fiecare cu viața lui. Eu cunosc și oameni supraponderali care sunt frumoși și de calitate. O frumusețe ce vine din interior și se reflectă pe chipul lor. La mine nu mi-a păsat de acest aspect și mi-am amintit de o seară în care m-am uitat în oglindă și am fost dezgustat la ce cantitate de grăsime umană am văzut în ea. Am fost dezgustat, pentru că înțelegeam ce înseamnă pentru mine acel aspect.

A însemnat că eram rupt după 4 etaje cățărate, că oboseam după aproape orice, că îmi pierdusem respectul în sine, că am devenit mai nerăbdător și mai bădăran cu oamenii și aș mai putea continua lista, dar nu are rost. Nu are rost să înșir toate efectele negative a stilului de viață nesănătos ce am dus în ultimii 7 ani. Trebuia să iau decizia de a continua așa, delăsător și nepăsându-mi de propria mea viață sau să o schimb radical.

Oare cum voi rezista cei 5km? Eu mă așteptam să fie greu și am avut un singur obiectiv. Acela de a nu termina pe ultimul loc 🙂