Fractură la cotul brațului drept

Ce face un copil atunci când e atacat de un câine?

Ce face un bărbat atunci când e atacat de un câine?

Ani la rând am respins până și ideea de a mă da cu rolele. Cu câțiva ani în urmă am încercat să mă dau cu rolele, dar nu știu dacă am parcurs măcar 100 de metri. Mă refer la traseele fără gard. Pentru că mi-a fost frică de “câini” și gardul îmi oferea protecție. Pentru că am gândit ca un copil. Dar măcar puteam să mă sprijin de gard 🙂

Este bine să fii copil. Este bine să păstrezi parte din trăsăturile tale de copil. Pentru tine. Nu pentru altcineva. Pentru a avea parte din combustibilul necesar momentelor creative. Însă momentele creative nu sunt un tabu nici pentru bărbați, ba dimpotrivă. Dacă lași să iasă la suprafață bărbatul din tine, ai să rămâi perplex la câte lucruri frumoase este capabil.

Atunci când te naști există două variante. Una din ele este să te naști bărbat. Vreo două sau poate chiar și trei decenii vei fi copil. Cu mofturi, senzații prin cap și frică. Dar tu te-ai născut bărbat și rolul tău este să conduci, să construiești, să ocrotești și să te lupți! Nu mă crezi? Ia aruncă tu o privire în pantalonii tăi. Corect? 😉

Anul acesta am revenit la role. Și îmi place să mă dau cu rolele. Sunt invidios pe cei care se dau cu rolele de parcă asta făceau toată viața lor. Dar nu mă dau bătut și am să progresez cât să îmi fie mie bine. Are și bărbatul nevoie de senzații și satisfacții pe lângă celelalte roluri.

Fractură la cotul brațului dreptAm făcut o mică greșeală. De fapt prima săritură de pe trotuar mi-a ieșit bine. Dar n-a văzut-o nimeni. Marș copile înapoi! Nu bat copilul din mine, dar am să-l educ să fie mai cuminte. A doua oară m-au văzut mai mulți. Au văzut și căzătura. Un scurt moment de neatenție și s-au dus rolele de sub mine.

Am auzit ceva pârâitură, dar credeam că e de la impactul rolelor cu asfaltul. M-a durut un pic pe la cot (partea de sus la antebraț), dar am continuat să mă dau în continuare cu rolele. Așa am decis eu. Care copil, măi nene măi, că el deja fugise de mult. Credea că am căzut din cauza unui câine. Copilul din mine. Deși exemplul de la început e fix pix. Câinii nu atacă copii, doar cei turbați. Nu copii turbați, nu există așa ceva. În schimb pot exista câini turbați. Îmi menajam brațul drept și am avut în continuare o seară plăcută.

Dimineața m-am trezit devreme. Nu de bunăvoie. M-au trezit durerile. Atunci mi-am dat seama că pârâitura aceea venea din cotul meu. Durerea era așa de mare, încât am avut nevoie de o oră și jumătate ca să iau pe mine o cămașă, ca să nu mă duc în bustul gol la Spitalul de Urgențe.

Am zis că voi rezolva treaba, doar sunt bărbat și treaba mea e să rezolv probleme, și am început să negociez cu doctorul:

  • Domnu’ doctor, e doar o fisură în os, așa-i?
  • Nu există așa ceva! Ori e rupt, ori nu e rupt. Dumneavoastră aveți osul rupt.

Bam! Să-mi dau o palmă. M-am uitat în jos pe podeaua plină cu gips și am simțit cum începe să se prăbușească în mine o nouă lume a alergatului. Mi-am simțit inima în gât. A fost un moment cumplit. Urmau două competiții de trail. Primele competiții pe trail (teren) pentru mine. Eram curios să aflu cum sunt ele. M-am temut că voi rata acele competiții și eram foarte supărat. Mi-au pus brațul drept în gips și m-am dus acasă.

Nici vorbă de antrenamente, doar așteptare. După trei zile mi-am dat seama că așa în gips rar simt dureri în cot și nu mă refer la momentele în care mă doare în cot, ci durerea fizică. Mi-am mai dat seama că pot să îmi mișc bratul drept din umăr. Adică pot să îmi mențin un balans cât de cât bun și un oarecare aport la avânt. Era clară treaba. Voi alerga! Voi avea pe alocuri mici dureri, dar alea puteam să le am și atunci când făceam baie. Și greu mai erau minutele petrecute în baie, indiferent de scop.

Era prea important pentru mine să rămân un bărbat și să nu mă tem de puțină durere. Și acum urmează mesajul pe care doresc să o transmit tuturor celor care știau că eu concurez cu brațul în gips. Perioada aceea din luna iunie. Dar și celor care abia acum au aflat că am concurat cu brațul în gips.

Nu este nici un gest eroic! Este răspunsul și alegerea la cele două întrebări de la început. Simplu. Evident că a fi bărbat nu înseamnă să îți scoți proprii ochi și să te detajezi de mintea ta. Am evaluat riscurile și am fost convins că starea brațului meu nu se va înrăutăți de la alergat. Știam că voi putea avea grijă de mine, că voi termina cursele fără să pățesc ceva și lipsa antrenamentelor nu erau o noutate pentru mine.

Nu trebuie să îți rupi brațul și să alergi așa, ca să fii bărbat, dar poți să fii bărbat și să îți asumi inteligent consecințele faptelor tale. Vei învăța din ele și vei fi mai responsabil pe viitor. Poate un bărbat mai bun decât cel de ieri. Trial and fail. Progresăm.

Acum că am clarificat treaba, pot să spun că a fost o experiență constructivă dar nu recomand nimănui să-și rupă ceva. Aveți grijă de voi, pa!

Ți-a plăcut articolul?
Mă poți sprijini pentru a scrie mai multe detalii prin Patreon!

1 comment

  1. Cross Kápolna – 10 km – Henrich.ro Reply
    29 September, 2018 at 00:54

    […] antrenamente. De la Tușnad Marathon am apucat doar o ieșire cu rolele, suficient cât să mă accidentez. S-a întâmplat într-o zi de marți. Nu concursul. Fractura cu ocazia ieșirii la […]

Leave A Comment

Please be polite. We appreciate that. Your email address will not be published and required fields are marked

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.