Întâlnirea cu alergatul înainte de început

Atunci când am învățat să merg, cu foarte mulți ani în urmă, bineînțeles că a urmat și alergarea. Am alergat în casă, în curte, la orele de educație fizică din școală, la meciurile de fotbal care după câteva ore de joc mereu se terminau la egalitate și loviturile de departajare erau obligatorii și parcă infinite, după tren și poate chiar și după fete. Cine își mai amintește după ce anume mai alergam în copilărie sau în adolescență. În privința alergării sau a condiției fizice, deși alergam doar moderat, nu am ce să-mi reproșez până la sfârșitul anilor de adolescență.

După ce am terminat perioada studiilor obligatorii, pentru că eu am început în comunism, și a celor opționale, viața mea s-a schimbat. Atât din punct de vedere a programului zilnic cât și a timpului dedicat sportului. Acum nu doresc să intrăm într-un subiect sau mai multe subiecte adânci cu freelancing, angajări la firme, iarăși freelancing și din nou angajare. Mai bine ne rezumăm la alergat și atât. Pentru că am neglijat alergarea și cel mai neglijent am fost în ultimii 7-8 ani. Eu încă nici până în ziua de azi nu simt că m-aș fi integrat 100% în viața de oraș. Da, am făcut progrese și unele vizibile. Mai ales acum recent, poate chiar din cauza alergării.

Primii pași

Așa cum acum câteva decenii am învățat să merg, precum aproape toți oamenii, a trebuit să „învăț” din nou să alerg. Pentru că am cam uitat cum se practică acest lucru și poate niciodată nu l-am practicat așa cum trebuie din partea unui om care nu are alergarea in gene. Adică strategic. Și pentru că a cam ajuns cu perioada scuzelor, obiecțiilor și cauzelor neintegrării în stilul de viață de la oraș. Pur și simplu o singură viață avem și este recomandabil să nu ne batem joc de ea.

Platoul Cornești din Târgu MureșPrimele mele contacte cu Platoul Cornești din Târgu Mureș, legate de activități de sport și nu doar plimbări aiurea, se datează din anul trecut (2017). Obișnuiam să alerg în jur de 30 de minute și am început cu ritmul de 8:16 minute pe kilometru. A urmat 8:14, 7:57, 7:12, 7:10 și tot așa mai departe. Mai departe până în perioada în care m-a învins lenea și m-am lăsat de alergat. Practic nu am realizat nimic și nu mi-am atins nici un obiectiv important.

În schimb am lucrat cu spor la birou, am continuat să consum și mai multă înghețată și evoluam în procesul solid de îngrășare. Hai că n-am fost chiar așa de nașpa, nu-i așa? Cunosc oameni care „se tem” de vânt și vor să se îngrașe, dar nu reușesc nicicum.

Cam asta a fost reîntâlnirea mea cu alergatul. Povestea continuă, așa că vă recomand să stați pe aproape.

Ți-a plăcut articolul?
Mă poți sprijini pentru a scrie mai multe detalii prin Patreon!

1 comment

  1. […] primele mele antrenamente din acest an, unu și doi. Cu un ritm chiar mai slab decât cele de la tentativele de anul trecut. Am înțeles că la început nu contează ritmul de alergare, cât contează timpul cât te afli […]

Leave A Comment

Please be polite. We appreciate that. Your email address will not be published and required fields are marked

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.