Această cursă a început cu probleme. Sau mai bine spus a fost precedat de probleme serioase. Am ajuns la cea de a 5-a competiție și este deja a doua oară când conduc mașina ore bune în dimineața dinaintea începerii cursei. Nu era ok, nu este ok nici acum, dar este foarte greu să finanțezi din buzunarul propriu toate aceste competiții, începând de la echipament, combustibil, vitamine și taxa de înscriere la concurs. Dacă îți mai rămân și bani de cazare, rămâne doar să ai timp să mergi cu o zi dinaintea evenimentului.
Drumul a trecut fără chef să nerăbdător să ajung odată la destinație. Mai trebuie să precizez că acele călătorii singur în mașină, sunt un motiv în plus la îngreunarea stării psihice pe drum. La un moment dat se termină și lista lungă de muzică pe stick, peisajele frumoase transilvănene sunt învinse de oboseală și te mai așteaptă și un concurs bengos unde majoritatea participanților nu se duc acolo pentru o simplă plimbare de dimineață. Hai că a trecut na, a trecut. Păi mă gândesc că unii oameni au obiceiul de a se deplasa pe Lună. Cred că și ei trebuie să se trezească devreme și să facă diferite sacrificii.
Am ajuns! Aici s-a schimbat totul. În primul rând am găsit loc de parcare în apropierea zonei de start (centru) într-un timp relativ scurt, doar vorbim despre un oraș european pur sânge, și am primit un mesaj de încurajare de la o fostă colegă de la fostul meu loc loc de muncă. Îmi spunea să fiu ușor precum un fulg de nea. Vezi un pic mai jos ce gușă mai aveam la aceea vreme. „Săraca” colegă nu m-a văzut de o lună și poate a crezut că vreo 4 concursuri m-au slăbit într-un prinț sexy și am ajuns în Sibiu pe un cal alb. Păi tot ce e posibil, dar chiar și așa foarte frumoasă gestul ei și mi-a scos un zâmbet sincer din tenebrele buzelor mele.
Ghici ce am făcut?! 🙂 Păi am căutat o cabină WC liberă. Scuză-mă, dar este un lucru esențial cu o oră dinaintea startului. Nu, n-are nici o legătură cu fulgul de nea, dar este important să îți rezolvi din timp orice necesitate mai mică sau mai mare. Apoi mi-am ridicat kit-ul de concurs și am revenit la mașină ca să mă schimb. Am rămas un pic surprins să văd că tricoul era din material de bumbac, dar nu era sfârșitul lumii. Zic doar că m-a surprins acest detaliu. De obicei se dau tricouri tehnice la astfel de evenimente. Aceleași tricouri tehnice este recomandabil să se poarte și la antrenamente, pentru că se usucă mult mai repede decât cele uzuale. Puțin antrenament, puține emoții și am pornit pe traseu.
Cu siguranță că nu am făcut o încălzire adecvată și nici nu aveam forma necesară unei competiții, pentru că urcușurile și coborâșurile de la început m-au obosit un pic. Deși nu sunt așa de periculoase și la ce curse mai urma să particip sau la ce experiență am mai acumulat de atunci, acum aș putea spune că ar fi floare la ureche. Dar să nu sărim în timp precum o păduche magică și să revenim la Sibiu. Pe la km 3 am fost terminat cu vreo trei finalizări după niște urcări grele pentru mine la aceea vreme. A urmat o decelerare până pe la km 6, unde cei din fruntea plutonului deja se întorceau din Parcul Sub-Arini. Da, acel Daniel Scrob. După părerea mea un mare specialist pe 10 km, care este o probă cu multe provocări și la ritm intens. Aceea întâlnire nu a fost una de bun augur pentru moralul meu, dar am avut puterea să îi aplaud așa din alergare. Până și ceasul meu Garmin Fenix 3 a luat-o un pic razna prin zona respectivă.
Prin parc am avut o cădere de ritm importantă după care așa din senin m-am trezit din adâncul problemelor, a lipsei de odihnă dinaintea cursei și a lenei. Au mai fost vreo 2 km până la linia de sosire și am forțat de mine cât am putut. Din nervi, din ambiție, de cred că arătam deformat la față, dar nu conta acest aspect. Țin minte că publicul din Sibiu a fost magnific! Repet, publicul din Sibiu este unul superb și susținerea lor a fost poate cea mai spectaculoasă dintre toate pe care i-am întâlnit până în momentul de față. Și am deja 16 competiții în picioare.
Mai aveam vreun kilometru până la final atunci, când am ajuns din urmă un grup de alergători care au trecut de mine la începutul cursei la acele urcușuri și coborâșuri „grele” pentru mine. Un voluntar striga de pe margine cu voce tare „respiră”. Și am respirat. Ca să nu mă sufoc 🙂 Și am strâns din dinți, pentru ca mai încolo să-mi țin falca lejer, pentru că așa am văzut la alergătorii mari din televizor. Apoi mi-am îndreptat palmele în față și am început să trag de mine la fiecare pas precum la orele de educație fizică din școala generală. Și am trecut de acel grup de concurenți, dar am mai prins cu urechea cum spunea unul „na asta da finish”. Nu știu cum, dar cumva simțeam că unul dintre ei încearcă să țină pasul cu mine și să mă depășească. Poate am auzit cu urechea sufletească. În acel moment mi-am promis că și de mor pe loc, eu nu îl voi lăsa să treacă de mine și ultimii 50 de metri i-am alergat precum un pitbull rănit, dar turbat rău de tot. Am și salivat fără să vreau, dar nu am apucat să alerg în patru labe. Eram un pitbull special cu trei… două picioare.
A fost mica mea victorie și m-am bucurat de ea! Îmi aduc aminte că după finish am intrat în livestream și abia îmi găseam cuvintele, așa de obosit și copleșit de emoții eram (video). Medalia de finisher mi s-a părut una foarte creativă, dar păcat că este dintr-un aluat fragil. Eu consider că medaliile pot să fie, și chiar e recomandat, creative dar să fie solide pentru că ele au menirea de a ajuta la rememorarea celor trăite pe durata aventurii într-o competiție anume și nu să facem pe noi de griji ca să nu le rupem. Din păcate am văzut câteva medalii rupte prin zona de finish. Na asta e!
Oricum, Sibiul este un oraș european și Maratonul Internațional din Sibiu a avut parte de o organizare exemplară, cu trasee bine definite, voluntari valoroși, spectatori minunați și atmosferă galactică (video).
După proba mea, am creat și câteva fotografii care se pot vizualiza AICI.
Încă ceva. Nu am avut cum să trec cu vederea tehnica de alergare a câștigătorului probei de 42km, Raphael Igrișianu. Sublim. Din aceea zi îi urmăresc și activitățile de alergare ale dânsului și mă inspiră! Și ca un ultim gând am să postez încă o dată imaginea de mai jos, unde concurenta cu numărul 1 de participare de la proba de maraton, este susținută frenetic de un grup de prieteni. Prietenii concurentei au terminat deja probele lor, dar au mers să o întâmpine și să o susțină pe concurenta din imagine pe ultimul kilometru. Din punctul meu de vedere au fost niște momente epice!
