Prima mare greșeală și prima accidentare

După competiția din Cluj-Napoca, am început să fac antrenamente. Mai scurte, mai lungi, dar toate întâmplător și fără un plan de antrenament solid. Cu siguranță că un alergător mai vechi acum ar spune că de fapt prima mare greșeală ar fi fost lipsa antrenamentelor înaintea primei competiții. Dar sufletul meu îmi dictează cumva că pot să trec cu vederea din cauza primilor pași pe un drum mai serios și oricum „n-au fost decât 5 km și ceva”.

Entuziasmul m-a călăuzit să mă înscriu în mai multe competiții, care nu au mai fost „doar 5 km”, din dorința de a explora piste noi, orașe noi și de a cunoaște fețe noi. Să-i văd care cum aleargă, să mai învâț de la ei. Unii îmi spuneau că nici multele competiții nu sunt bine, dar eu nu am avut planuri mărețe la ele și le priveam ca pe niște simple antrenamente de grup. Nu am văzut și nu văd nici un lucru rău în asta. Cu un asemenea plan pentru competiții, efortul mai mare înseamnă călătoria. Sigur că dacă te duci la o competiție, nu-ți bați joc de prezența ta acolo pentru că atunci mai bine alergi acasă singur, dar cred că s-a înțeles ideea mea.

N-am nici un fel de problemă în a arăta primele mele antrenamente din acest an, unu și doi. Cu un ritm chiar mai slab decât cele de la tentativele de anul trecut. Am înțeles că la început nu contează ritmul de alergare, cât contează timpul cât te afli în mișcare. Eu arăt și menționez și ritmul, ca să vadă și cei care nu au început încă alergarea.

Pentru că nici în cazul meu nu s-a întâmplat faptul ca doar să mă prezint la alergat și gata, rupeam recorduri mondiale. Nu! Am fost super lent, la ritm de jogging ceva mai rapid poate. Și eu sunt un simplu om ca oricare altul. Atâta doar că eu, ca și mulți alții, am început să fac ceva pozitiv pentru sănătatea mea. La fel pot să facă și cei care încă nu fac mișcare. Și sincer nu cred că doar alergatul ar fi o soluție. Sunt o mulțime de sporturi de mișcare.

Prima greșeală

Una dintre competițiile la care urma să particip, a fost chiar următoarea, adică Mureș Half Marathon. Mă tenta proba de 10 km. Cei 10 km au însemnat o noutate pentru mine, în termeni de distanță. După glumele de antrenamente mai sus menționate, mi-am zis să încerc totuși să văd dacă și cât mă ține trupul. Cu această abordare probabil că nu a fost nici un fel de problemă. Greșeala a provenit din a doua parte a antrenamentului. Dar eu vă invit să analizăm un pic acel antrenament de la început și până la sfârșit și apoi să tragem niște concluzii. Nu, încă nu sunt expert în a analiza diferite activități de alergare sau performanțe, dar cu siguranță mi-am învățat lecția din aceea seară.

Antrenamentul menționat se poate vizualiza aici. Este vorba despre un antrenament lung pentru nivelul meu din aceea vreme și probabil că nu ieșea atât de prost, dacă o făceam cu cap. Prima chestie ar fi ora târzie la care am început să alerg în aceea seară. Ora 23:11, e o oră la care organismul s-a pregătit deja de mult să se odihnească. Dar această greșeală l-am mai repetat de atunci. După cum se vede și din statisticile strava, am început antrenamentul mult prea tare. Prea tare pentru nivelul meu de atunci. Probabil m-am simțit bine la ritmul acela.

Apoi a urmat o urcare pe Platoul Cornești (Târgu Mureș), unde am efectuat intervale cu alergări foarte ușoare și mers pe jos. Ajuns pe platou, am efectuat o buclă pe binecunoscuta pistă de cauciuc, am alergat la ritm ușor și potrivit nivelului meu, undeva la 7:30/km. Și acum a început cea mai mare greșeală!

Aveam deja parcurse 5,7 km și nu m-am mulțumit cu atât. M-a condus curiozitatea să văd unde apuc să simt prima epuizare. Prima epuizare fiind de fapt o senzație de epuizare, pentru că epuizarea adevărată înseamnă practic să nu mai ai un pic de forță în picioare. Așa ceva încă n-am trăit, doar mi-au zis mie alergători cu mare experiență.

Și am început să cobor de pe Platou. Din păcate am coborât cu același ritm cu care alergam pe teren aproape plat. Și nu a fost bine deloc, pe atunci nu simțeam, pentru că eu n-aveam încă destui kilometri în picioare. Trebuia să o iau mai ușor, să fiu atent la pași, la genunchi, să canalizez șocul din picioare în mod inteligent. Nu am făcut așa și când am ajuns jos de pe platou am simțit că mai pot alerga în continuare. Aveam senzația că sunt un gladiator mai mic și mă simțeam mândru pe seama unei realizări prostești. După 9 km m-am oprit și s-a terminat antrenamentul.

A doua zi am simțit o durere puternică la ligamentul din partea stângă a genunchiului dreapta. La fiecare pas. Pe scări, în linie dreaptă, oriunde mergeam. Și având doar mai bine de două săptămâni până la următoarea competiție, riscam să o ratez. Am înțeles că organismul meu poate să facă față la 10 km alergare, dar în același timp am învățat că trebuie să am mai multă răbdare și să învăț mai multe înainte să vreau și să fac prea multe.

Concluzii pentru începători

• nu alerga seara după ora 10
• coborârile să le faci ușor, cu picioarele un pic îndoite și cu mare grijă
• nu efectua coborâri după o distanță ce întrece „recordul tău personal” de până atunci
• înainte de antrenamente mai lungi consultă-te cu cineva cu experiență
• două săptămâni de pregătire nu sunt de ajuns pentru o cursă de 10 km
• cu ligamentul în durere, nu te mai gândi la concurs și odihnește-ți picioarele
• tratamentul cu cremă diclofenac și foaia de varză verde „spartă” (să fie zemos) dă rezultate!
• nerăbdarea nu dă rezultate, le ia

Urmează relatarea de la Mureș Half Marathon.