Szent Gellért Cross – 10 km

Alergatul pe munte, printre multe altele, înseamnă o modalitate plăcută de a medita. Un prilej deosebit de a te aventura printre gândurile tale personale dar și chestii filosofice. Sigur că există și părțile legate de efort, dureri și probleme, dar astea nu sunt decât triggere (trăgaci) trecătoare și creatoare de un vid foarte personal. Acest vid este unul cât se poate de viu și din cauza caracteristicilor unui vid natural, te atrage să ai parte de multe alte experiențe similare.

Szent Gellért Cross la 10 km a însemnat pentru mine a doua competiție montană pe care aș dori să ți-l relatez un pic diferit față de relatările anterioare. Această competiție am să ți-l relatez din perspectiva trăirilor din interiorul acelui vid spectaculos de-a lungul a celor 10 km și cu scuzele de rigoare, aș dori să trecem împreună cu vederea peste aspectele secundare legate de brațul în gips și detaliul cât se poate de adevărat că în continuare nu am fost destul de bine pregătit pentru competiții montane din motive destul de evidente.

Dacă nu-ți place natura, atunci nu vei înțelege absolut nimic din cele ce voi scrie în rândurile următoare. Și atunci probabil că cel mai bine ai face ca prima dată să servești ultima mea postare de pe Instagram. Vidul, despre care îți povestesc, este unul trecător. De fapt este o stare mutuală dintre om și natură, trăită într-o simbioză perfectă. După ce se stinge vidul, urmează alt vid, alte locuri și alte experiențe. Dacă nu e așa, atunci înseamnă că nu este vorba despre un vid, ci doar un consum unilateral și de obicei personajul principal este omul. Sad story. De pe altă lume.

La început, vidul este doar o semință generată o dată cu gândurile tale de a participa la un concurs anume sau de a alerga un munte, o pădure sau doar un deal, chiar și în afara unui concurs. Prin natura ta de om, gândurile care îți atrag curiozitatea funcționează ca o buclă. Bucla acestor gânduri hrănesc semința însemințată la început. Semința crește de fiecare dată când te vei gândi la concurs sau antrenament simplu.

În dimineața evenimentului am simțit o vibrație puternică pornită din mintea mea și cutreierând întregul meu organism. Semința a devenit un vid cuprins de necunoscut. Necunoscutul a fost precedat de întâlnirea cu fețe deja dragi mie și un pic de ajutor din partea prietenului meu Magyarosi Szilárd, care s-a asigurat că gipsul meu va fi acoperit în mod corespunzător și că ploaia n-o să-mi strice orgasmul mintal ce urma să trăiesc alergând pe dealurile frumoase din Ditrău.

Știi de ce îmi simțeam picioarele ca din plumb la începutul cursei? Pentru că nu m-am încălzit destul de bine, pe motivul să nu-mi epuizez forțele. Greșit! Trupul abia după aproximativ 20 de minute de efort fizic ușor, poate să „înțeleagă” că urmează activități fizice și să răspundă corespunzător la un efort fizic mai accentuat. Ori pentru mine pe atunci un ritm de început la 6:20 min./km pe trail, se pare că a însemnat unul accentuat. Din fericire surprinderea mea nu s-a accentuat și am intrat definitiv în acel vid despre care am început să îți vorbesc.

Acolo nu mai există noxe de mașini și timpul se raportează doar la trupul tău supravegheat de natură. Simți mirosul firelor de iarbă verzi, a noroiului proaspăt, parfumul scoarței copacilor, mângâierea ușoară a aerului curat de munte și auzi ciripiturile păsărilor. În asemenea condiții de confort profund, omul începe să se gândească despre chestii la care nu prea are timp și mod în zilele în care aleargă fals. Adică în zilele în care aleargă după supraviețuire și plata unor facturi și datorii imaginare create de către niște bănci din spatele unor monitoare.

Parte dintre gândurile ce au trecut prin mine pe durata acelui concurs, și asupra cărora am meditat în poalele naturii iubitoare, se leagă de oamenii care vor să schimbe lumea. Și se apucă să promoveze peste tot intenția lor de a schimba lumea. Și după o vreme devin izolați și isterici. Știi de ce? Ei nu își dau seama că de fapt lumea sunt ei. Pentru că și ei fac parte din lume. Atunci când critică lumea, de fapt se critică și pe ei înșiși. Neputința poate să nască isterie și distrugeri prostești.

Păi da, hai să salvăm lumea, dar să mai și savurăm procesul în același timp. Să salvăm lumea, dar să mai și glumim câteodată. Să realizăm lucruri mărețe, dar uneori să rămânem simpli „retardați”. Viața e prea scurtă și ar fi nasol să o luăm în serios. Secretul stă în echilibru. Echilibrul se poate găsi și în acel vid despre care îți povestesc. Anumite chestii nu vei putea schimba niciodată în tine, dar altele le poți dezvolta. Asta simți prin încrederea ta. Cu cât ai un nivel de încredere mai ridicat, cu atât te afli mai aproape de adevărata ta personalitate. Sau poate chiar ți-ai găsit-o deja.

Ideea este că poți să fii influențat de o mulțime de elemente ale societății moderne, dar câte o evadare în liniștea oferită de natură nu strică. Să lași curat în urma ta. Eu nu știu dacă m-am schimbat, doar că am reușit o sculptură corporală de seamă și nu mă opresc aici și nici nu doresc mai mult decât mi-am propus în termeni vizuali. Restul să întrebi prietenii mei, pentru că eu nu i-am întrebat cât și cum m-am schimbat. După cum ți-am spus, viața e scurtă. Cursa de la Ditrău a fost și ea scurtă, dar echilibrată. Atât fizic cât și psihic, dar și relaxarea de după concurs a fost pe măsura așteptărilor.

N-am să ți le spun pe toate. Poate ți se face chef și te apuci de alergat. Orice ai decide, este ok, îți mulțumesc pentru atenția ta! 🙂

Ți-a plăcut articolul?
Mă poți sprijini pentru a scrie mai multe detalii prin Patreon!

Leave A Comment

Please be polite. We appreciate that. Your email address will not be published and required fields are marked

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.