Programarea fizică și psihică la antrenamente

Programarea fizică și psihică la antrenamentele de alergat

Mă aflu înaintea ultimului antrenament tare, dinaintea concursului de alergat „Crosul de Noapte” din Cluj-Napoca. Trebuie să efectuez un HIIT (High-Intensity Interval Training) de 6x400m. Emoțiile mă copleșesc și mi-e frică. Astfel de griji mă ajută să dau totul ca să iasă bine.

Efectuez un stretching dinamic și pornesc la drum. Nu alerg, doar mă plimb. Mă doare în cot de viteza medie. Azi nu contează viteza medie, decât la cele 6 sprinturi pe 400 de metri. După 300 de metri, încep să alerg foarte ușor, la nivel de jogging.

După aproximativ 1km, simt o ușoară durere în genunchiul stâng. Cum așa? Nu ar trebui să mă doară nimic. Ok, nu mă panichez. E doar vreun stimul temporar. Îmi masez genunchiul cu palmele și fac câteva genoflexiuni. După alte 200 metri, opresc din nou și fac alte câteva genoflexiuni. Acum e ok.

Ajung la destinație, pe „teren”. Acolo unde voi efectua sprinturile. Încă mai am emoții. Încep să număr stâlpii. Ceva nu e bine. Pierd șirul stâlpilor, pentru că nu mă pot concentra. Am uitat ceva. Ar fi timpul să îmi pregătesc încălzirea pentru mușchii inimii și respirația. Măresc viteza foarte ușor.

Mă întorc pe cercul oval de pe „teren” și număr din nou stâlpii. Începe să mă amuze faptul că nu reușesc să număr nici până la 5. Bun așa. Caut alte repere. Mă uit pe ceas și îmi dau seama că va fi cea mai lungă încălzire efectuată vreodată de mine la un antrenament de alergat.

Trec 3km și încep să mă plictisesc. Alerg deja de mai bine de 20 de minute. Încep să uit de prostiile din cap, de emoții și frică. Mă apucă „să iau asfaltul”. Decid ca la următoarea tură să bag primul sprint. Încep să îmi reglez poziția corpului și să mângâi asfaltul cu tălpile. Devin bătăios.

După vreo 30 de minute de încălzire simt cum îmi clocotește sângele în vene și că toți mușchii trupului sunt pregătiți pentru un efort fizic ridicat. Pornesc la primul sprint. Îmi aduc aminte de încurajările prietenei mele. Simt că prind aripi. Termin sprintul cu viteza medie de 3:23/km. Pe atunci încă nu știam datele astea. Doar mă întrebam prin gând dacă oare am trecut de pragul de 4 minute?!

Caut un punct de reper până la care să mă plimb până îmi revine pulsul la nivel de conversație și să revin pentru următorul sprint. Astfel de programări mă ajută la motivație, pentru că pot să fac planuri din mers și să mă adaptez. Al doilea sprint îmi arată adâncimile întunecate ale nivelului de efort anaerob. Găsesc încă un punct de reper și mă plimb cu pumnii strânși. E război.

La al treilea sprint simt că e mai greu, dar continui să controlez alergarea din poziția capului. Mențin o cadență foarte ridicată. Oare mai e mult? Începe păcăleala minții. Îmi spun că dacă mai fac un sprint, îmi mai rămân doar 2 sprinturi. Oare ce timp am scos? Sau mai degrabă ce viteză medie? Eu nu știu la care e mai important să mă uit, la timpul scos pe 400 de metri sau viteza medie?

Urmează sprintul cheie. Apare o mașină din contrasens. Eu am frontala aprinsă dar trebuie să revin pe trotuar. Tocmai acum trebuia să vină, ca să îmi strice sprintul. Nu-i bai, bag și mai tare, dar urcarea și coborârea de pe trotuar parcă mi-au mai tăiat din avânt.

Îmi place gândul că mai am doar două sprinturi. Penultimul sprint o abordez lejer, un pic arogant chiar. Ca un păun. Accelerez treptat și doar din tehnică. Devin zgârcit la efort. Știu că ultimii 100 de metri necesită efort maxim. Așa și este. Îmi scuip plămânii. Dracu să ia recordurile personale!

Sunt gata să mă lupt cu ultimul sprint. Îmi aduc aminte că am uitat să exersez, de fapt să testez o postură nouă mie. Aia e, acum nu mai am chef să o exersez. Mai am doar foarte puțină energie. E și târziu. Mă zbat să termin ultimul sprint. Am terminat.

Sunt un pic amețit, pășesc în zig-zag și încerc să îmi recapăt respirația normală. Am o bănuială paranoică că aș mai avea un sprint. Mă uit pe ceas și văd cifra 6. Inspir adânc și mă gândesc că e timpul să îmi răcesc mușchii după acest antrenament. Nu mai alerg tare până vineri nici dacă mă plătește cineva.

Continui cu plimbarea de revenire și apoi încep să alerg ușor spre casă. Încep să analizez la cald prin gând antrenamentul de o oră și ceva. Rezultă anumite certitudini în privința deciziilor pe care am să le iau înaintea și în timpul cursei de vineri seara.

3:23 min./km, 3:33 min./km, 3:42 min./km, 3:42 min./km, 3:53 min./km. 3:53 min./km sunt vitezele medii de la fiecare sprint. Acum e momentul în care specialiștii dau verdictul referitor la pregătire. Oi fi pregătit pentru un nou record personal sau nu? Sincer, pe baza acestor date, habar nu am!

Ți-a plăcut articolul?
Mă poți sprijini pentru a scrie mai multe detalii prin Patreon!

Leave A Comment

Please be polite. We appreciate that. Your email address will not be published and required fields are marked

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.