Din seria discuțiilor dintre un american si un român …
Un american si un român stau de vorbă.
Americanul spune mândru:
- We have Barack Obama, Stevie Wonder, Bob Hope and Johnny Cash!
Românul spune și el:
- We have Traian Băsescu, no Wonder, no Hope, no Cash …
(șutit de pe Feisbuci)
Din punctul lor de vedere nu există absolut nici o problemă până la următoarele alegeri. Din punctul de vedere a populației ar cam exista oarecare probleme (mai multe sau mai puține) privind clasa politică românească. Serios. Problema cred că se află la mansarda și la pregătirea profesională a „instructorilor de politică”. Politicienii nu sunt instruiți bine ca să poată să ne ajute să trăim și noi bine. Să luăm ca exemplu pe guvernanții noștri.
Guvernanții noștri se află la cârma sau dacă doriți la volanul acestei țări, dar ei în loc să fie atenți la drum, sunt aplecați sub volan și sunt mai degrabă preocupați de furtul casetofonului. Atunci când le vedem fețele, nu sunt decât simple mesaje codificate de genul „Credeți că am furat tot ce se poate?”. Încă nu s-a furat tot ce se poate și coaie să aibă partidul care ar folosi acest slogan în campania următoarelor alegeri parlamentare. Posibil să le ofer un vot din partea mea.
De data asta am chef să mă iau de Guvern. Nu pentru ca să îmi dovedesc poziția neutră față de clasa politică, dar mi-ar afecta conștiința dacă nu aș lansa o discuție pe marginea unei „mici” detalii ce a fost omis de către stimabilul și inegalabilul domn prim-ministru, Emil Boc. Mă refer la discursul dânsului dinaintea procedurii de votare de la moțiunea de cenzură.
Ceea ce a spus dânsul, este un mare adevăr și sunt de acord cu el. Că din anul 1990 încoace de cele mai multe ori s-au mărit salariile înaintea alegerilor electorale ori diferitelor alte evenimente cu interes privat ai anumitor grupări politice aflate la guvernare sau nu. Că momentan cea mai bună soluție este să scadem din cheltuieli și implicit salariile care în tot acest timp nu au fost mărite pe baza creșterilor economice (aproape inexistente) și că trebuie să ne abținem pe cât posibil de la viitoare împrumuturi de la FMI, căci și așa suntem datornici până-n gât.
Domnule, știu și eu că s-a mărit TVA cu 5% și că această măsură era menit să ajute la redresarea economiei. Pe vremea aia, priveam această măsură precum privea și boul tânăr noua poartă. Iertat să îmi fie păcatul că nu sunt economist, dar de obicei mai devreme sau mai târziu mă prind de orice șmecherie. Și acum îmi dau seama că măsura creșterii TVA-ului și orice altă măsură similară în țara noastră este o mare idioțenie. Pentru că în țara noastră, România, practica bate logica. De citit vorbele piticului, ca să n-o lungesc prea mult pe lângă subiect.
Apoi am citit pe bloguri că s-a inventat un fel de taxă la drepturile de autor, care se depune lunar. Sună aiurea să te duci lunar pe la gogii care plimbă hârtiile dintr-o cameră în alta și asta în loc să muncești, dar nu-i așa că în România se sprijină taxele, măsurile pe moment și nu munca, implicit productivitatea. Dar hei, eu am voie să nu cred în tot ce scrie pe internet, nu am primit nici o înștiințare și habar nu am dacă mă aflu printre cei vizați. Mă doare undeva. Ideea este că observ puține căi prin care se susține productivitatea, în schimb există o mulțime de căi prin care se sug banii, care culmea se mai găsesc prin buzunarele oamenilor. Ori ne apropiem de fundul sacului, ori s-a început deja batjocoria/înșelătoria dublă, cu două sensuri.
Tenismenii noștri scuipă spectatorii, fotbalul românesc se străduiește să dea mână cu fotbalul maghiar nestrălucitor și aflat în paragină, DjiBi este obligat printr-un contract semnat cu Piți să nu-și mai înjure proprii jucători și astfel se apucă de înjurat patronii echipelor de fotbal românești, mass-media promovează în continuare analfabetismul și non-valorile, inundațiile apar fără probleme în aceleași locuri unde au apărut și până acum în fiecare an, clasa politică și mogulii conectați prin interese personale la puterea conducătoare au furat tot ce se putea fura în țara asta, nu se vede capătul tunelului crizei economice în lipsa unei baze solide al unui sistem economic și politic bine pus la punct, astfel că suntem de râsul curcilor și îi vai de capul nostru. În aceste condiții, basebocul a devenit sportul cel mai popular, adică cel mai practicat de către Opoziția din Parlament, precum și de către cetățenii care condamnă scursurile societății românești, dar se comportă ei înșiși ca niște scursuri predispuși la milogeală, puturoșenie și lipsă de raționament. Hai să pieptănăm un pic jegul care ne înconjoară și să încercăm să ajungem la o concluzie și o idee dătătoare de speranțe reale ieșirii din mediocritatea în care ne aflăm. Și încă am fost un gentleman la caracterizarea situației actuale din România, atât pe plan social, economic, cât și politic.
