Domnule, știu și eu că s-a mărit TVA cu 5% și că această măsură era menit să ajute la redresarea economiei. Pe vremea aia, priveam această măsură precum privea și boul tânăr noua poartă. Iertat să îmi fie păcatul că nu sunt economist, dar de obicei mai devreme sau mai târziu mă prind de orice șmecherie. Și acum îmi dau seama că măsura creșterii TVA-ului și orice altă măsură similară în țara noastră este o mare idioțenie. Pentru că în țara noastră, România, practica bate logica. De citit vorbele piticului, ca să n-o lungesc prea mult pe lângă subiect.
Apoi am citit pe bloguri că s-a inventat un fel de taxă la drepturile de autor, care se depune lunar. Sună aiurea să te duci lunar pe la gogii care plimbă hârtiile dintr-o cameră în alta și asta în loc să muncești, dar nu-i așa că în România se sprijină taxele, măsurile pe moment și nu munca, implicit productivitatea. Dar hei, eu am voie să nu cred în tot ce scrie pe internet, nu am primit nici o înștiințare și habar nu am dacă mă aflu printre cei vizați. Mă doare undeva. Ideea este că observ puține căi prin care se susține productivitatea, în schimb există o mulțime de căi prin care se sug banii, care culmea se mai găsesc prin buzunarele oamenilor. Ori ne apropiem de fundul sacului, ori s-a început deja batjocoria/înșelătoria dublă, cu două sensuri.
Continuare »