Sâmbătă am călătorit cu trenul spre casa copilăriei mele în compania unei învățătoare. Călătoria a fost plăcută în afară de porțiunea dintre Gara de Nord din Târgu Mureș și Dumbrăvioara. S-a întâmplat ceva incredibil! Eu știu cum miroase un bălegar, un om nespălat, o limonadă de căpșuni, dar nu știam cum miros cinci dintre cei mai urât mirositori țigani din lume. Acum știu deja. Ăștia cinci s-au așezat exact în compartimentul nostru.
Pe bune, uneori am impresia că am o față de fraier, pentru că mai mereu sunt oprit pe stradă de către dobitoci care vând diferite chestii inutile și mă vânează ironia sorții. Cred că într-o zi o să recurg la niște procedee vulcanice, atunci când o să-mi fluiere nivelul de saturație. Atunci când vine clipa în care vulcanul trebuie să erupă.
