Oare despre omul care își exprimă niște păreri, se presupune că le știe pe toate sau e o condiție aceea de a le ști pe toate înainte de a ne exprima una sau mai multe păreri? Indiferent de opțiunile alese aș mai avea o întrebare care are legătură cu ambele opțiuni. Pe baza căror criterii poate să decidă un om că le știe pe toate? Asta ca să-și poată exprima liniștit în public opiniile, să nu se mai simtă lezat Circaru’ din Mureș.
Nu de alta, dar eu prefer să mă accept pe mine așa cum sunt, să am opinii și să fiu enervant de arogant cu cei care nu sunt capabili să intre într-o dezbatere fără să bată câmpii, să fie răutăcioși și să provoace dispute personale. Eu știu că sunt persoane care în orice moment sunt capabili să găsească pe cineva greșit pe Internet, dar viața fericită nu se clădește pe întâlniri bazate pe motivații disperate.






