Românul e așa cum este. Influențabil, puturos, pe alocuri valoros și foarte îndemânatic la invenția șmecheriilor, dar de cele mai multe ori românul este foarte amuzant. Românul ți se pare amuzant, doar dacă îl urmărești lejer și fără să pui suflet în urmărirea acțiunilor și a evenimentelor având în rolul principal pe eternul român. Dacă ești implicat împreună cu un român într-un proiect comun și pui suflet în bunul mers al acelui proiect, din al cărui buget se poate fura ceva cașcaval, te vor mânca nervii cu siguranță. În caz contrar, trebuie să dai o fugă până la colț ca să-ți iei popcorn, pentru că începe spectacolul cu românul inventiv și capabil de lucruri amuzante, care vor ameți orice lege, doar să pună mâna pe propriile interese.

În general asta ar fi problema cu românul. Construcția intereselor comune, căci el se pricepe doar la propriile interese, chiar și cu riscul de a nu realiza ceva palpabil măcar pe termen mediu. Mai există multe alte exemple în care românul te poate enerva la culme prin prostie, preconcepții betonate dar fără vreo bază solidă și multe alte chestii. Dar în același timp, românul este cârcotaș. Românul fiind cârcotaș și tu aflându-te într-o stare lejeră de tot, riscați să se nască între voi măcar o relație temporară bazată pe simpatie reciprocă. Românul o să-ți fie simpatic datorită gurii rele pe care o are și pentru felul în care reușește să-și înțeapă „adversarii”, iar tu la rândul tău o să fii simpatic românului pentru simplul fapt că îl simpatizezi, fiind un avantaj considerabil în procesul construirii unei relații cu un român.

Continuare »