Se pare că unii au decis deja că sunt ași la matematică și ei nu au nevoie de carte. Tipic românesc. Le știm pe toate, mai puțin în momentul adevărului, când de vină este stiloul, vremea de afară, deznodământul filmului de aseară, acadeaua din vitrina cofetarului sau frumusețea jucătoarelor de tenis.
Sigur că o poză cu arderea unei cărți de matematică poate să atragă câteva zeci de like-uri pe FaceBook și eventual chiar și admirația unor pui de găini prostuțe, dar poate că există cineva care ar avea nevoie de aceea carte și din păcate nu se află în posesia ei.
Cel mai plăcut lucru ce ți se poate întâmpla în tribuna unui stadion ori sală polivalentă, este privilegiul și norocul de a avea în spatele tău un omuleț care să se manifeste ca și subiectul de pe imaginea alăturată. Practic este aproape imposibil să reușesc să mă bucur în totalitate de evenimentul în curs, dacă nu se apucă careva să-și așeze piciorul pe spatele meu. Uneori mă uimește cum pot unii să ghicească una dintre perversitățile mele, aceea ca orice idiot să-mi murdărească hainele din neglijență sau din lipsa de bună creștere.
