Am fost băiat cuminte și am stat în banca mea ascultând vorbe ce se doreau a fi înțelepte. Nu știu dacă au fost într-adevăr înțelepte sau nu, dar cert este faptul că uneori este indicat să mai ascultăm și diferite opinii din jurul nostru. Am tăcut la grohăiala unui turbat după binecunoscuta promovare a patru ani de existență Trilulilu. În continuare admir spotul câștigător, realizările profesionale ale creatorului și mă minunez cum de nu s-a folosit echipa Trilulilu de acel spot publicitar după concurs?! Turbatul s-a dat uitării și realizez utilitatea poziției mele pasive.
Mai multe au fost momentele în care m-am retras printre gândurile mele încercând să simt ce poate fi în sufletul unui artist, cum se simte în cazul în care pornește într-o competiție bazată pe voturile publicului. Am ajuns doar (?) la punctul în care am realizat că pe lângă măiestria profesională, este necesar și o capacitate ridicată de a-i mobiliza pe oamenii din jur, de pe rețelele online și chiar de a promova creația din gură în gură. Însă imaginându-mă un artist capabil sau un dezvoltator respectat, am simțit în sufletul meu o porție importantă de pâlpâire față de modul în care brandurile reprezentate în Țara Înapoiaților se folosesc de toate competențele unor reale talente, asta în loc să se țină cont strict de cunoștințele lor în domeniul ales pentru concursul rulat.
