Inițial m-am înscris la proba de 16 km drumeție. Cei 23 de km de la semimaraton mi s-a părut prea lung pentru mine care alergam aleator doar de vreo șase săptămâni. Dar s-a produs un miracol mai mic în momentul în care a apărut în schemă prietenul meu Mészáros Zsolt. Nu a fost prima oară de când le am cu alergatul, dar am evitat în mod conștient să vorbesc despre dânsul, pentru că merită un loc aparte pe acest blog și cred că maratonul de la Tușnad este tocmai potrivit pentru că are un loc aparte și în inima lui Zsolt.
Eu sunt un om egoist și am norocul să dau de oameni de mare calitate, ca să am surse de inspirație valoroase. După o perioadă de distanțiere l-am revăzut pe Zsolt la maratonul Wizz Air din Cluj-Napoca. A fost un moment epic și plină cu încărcături pozitive. Alerga la proba de 42 km și m-am bucurat enorm să îl revăd. Vorbim despre unul dintre cei doi mentori de ai mei de la începutul drumului meu în IT.
Zsolt s-a oferit să alergăm în echipă proba de 23 km ștafetă. Echipele puteau să fie compuse din 3 sau 2 membri. Din vreme ce traseul și ora startului coincidea cu proba de semimaraton 23 km individual, a fost posibil ca Zsolt să alerge cu două numere, cea de la proba individuală și cea de la ștafetă. Numărul de la proba de ștafetă urma să mi-l predea la al doilea punct de schimb. Este o practică folosită destul de des la competițiile de alergare. Nu voi uita niciodată acest gest galant, plus că omul meu a și plătit parte din înscrierea la proba de ștafetă. Statuie pentru el, ok?!
M-am deplasat la Tușnad în dimineața competiției. Din nou. O practică foarte nasoală. Dar măcar am avut doi tovarăși de călătorie în persoanele lui Viorel Tamș și Magyarosi Szilárd. Doi băieți mureșeni care aleargă foarte bine! La sosire, aerul curat de la Tușnad a fost condimentat cu picături de competiție, emoții și promisiunea unei ploi neverosimile pentru după-amiază. Ne-am ridicat kiturile de concurs și am început pregătirile. Fiecare cum știa mai bine. Eu un pic mai nașpa, dar nu-ți face griji pentru mine, măcar aveam camera GoPro Hero 5 cu mine 🙂
Echipa noastră purta numele de „Tragumúrák”, care pentru mureșeni înseamnă o gafă imensă din partea unor angajați ai primăriei din Târgu Mureș, atunci când au încercat să traducă în ungurește cuvântul „târgumureșeni”. În loc de „marosvásárhelyiek” le-a ieșit așa cum am scris mai sus, pentru că probabil Google Translate mai are loc de îmbunătățiri. În fine, după ce mi-am căscat ochii prin zona de start, i-am urat mult succes coechipierului meu și m-am urcat în autobuzul care ne ducea la al doilea punct de schimb.
În autobuz am adormit instant, venind după o noapte foarte călduroasă în care nu am reușit să dorm suficient și am fost nevoit să mă trezesc foarte devreme din cauza drumului. Nu e bine așa, dar pe viitor încerc să rezolv aceste probleme. La locul de schimb am început să fac alergări ușoare și să „gust” un pic rampa de pe traseu, care mi s-a părut unul dificil pentru nivelul meu.
Zsolt a ajuns la punctul al doilea de schimb mai repede decât anticipase, dându-și până și sufletul pentru mica noastră echipă de alergat. Am preluat numărul de concurs de la dânsul, am făcut cu mâna la un operator de televiziune din Spania și mi-am lăsat coechipierul să-și tragă sufletul și am pornit pe un traseu nou pentru mine. Cel puțin pe jos, căci cu mașina am mai fost pe acolo și mi-am adus aminte că mașinuța mea cu cei 75 de cai se cam chinuia pe cățărarea respectivă.
Traseul mi s-a părut dificil pe toată durata ei, de la primul și până la ultimul metru de lângă lacul Sfânta Ana. Tinerele trupe muzicale din Sânsimion au ajutat și ei un pic la uitarea greutăților de pe traseu. Pe alocuri simțeam că încetinesc așa de tare încât cei care doar se grăbeau plimbându-se păreau mai eficienți. Totuși partea cea mai grea mi s-a părut segmentul dintre km 3 și km 4, o zonă plată ideală pentru a mări ritmul un pic. Căldura era mare și-mi simțeam picioarele din ce în ce mai grele.
Nici nu îmi mai amintesc de momentul în care am fost filmat din dronă. Un alt disconfort au însemnat mașinile numeroase care treceau prin zonă și noxele lăsate în urmele lor. Pe atunci încă nu știam că aceea coborâre de aproximativ 3 km pe care o așteptam are să-mi ofere diferite surprize. Prin surpriză nu mă refer la ursul care ne privea din pădure liniștit. Acolo mi-am zis că asta e, dacă ursul decide să alerge cu noi, n-avem nici o șansă oricare ar fi intențiile sale. Cel puțin eu nu aveam ce să fac la cât de obosit eram deja. Prin gând i-am făcut cu mâna și alergam mai departe.
Coborârea a mers foarte prost pentru că în continuare îmi mai menajam genunchiul, pentru că încă nu știu să alerg eficient în pantă și mai ales din cauza pietrișului din curbe, acolo unde mi-a fost frică să nu alunec și mereu a trebuit să reduc din viteza mea de alergare. Pe rampa de vreo 3 km am pierdut câteva poziții câștigate din greu de către Zsolt și am avut o părere de rău. Măcar nu am ieșit ultimii la categoria pe echipe masculine și din fericire am trecut cu bine linia de sosire.
Au urmat ore de relaxare binemeritate pe malul lacului Sfânta Ana. Am servit și un gulaș foarte gustos în mijlocul unei atmosfere foarte plăcute și prietenoase din zona respectivă. M-am bucurat că mă aflu acolo și eram tare mulțumit de medalia de finisher foarte frumos și extrem de solid. Cu siguranță că această medalie îmi va reaminti toate experiențele trăite la acest concurs și nu trebuie să îmi fac griji că s-ar rupe.
Am creat și la acest eveniment câteva fotografii. Albumul întreg se poate accesa AICI.