A fost o perioadă ploioasă și nu am avut nici un chef să retrăiesc experiența de la Crosul Hoia. Eram dispus să renunț la concurs în cazul în care noroiul va domina pe traseul competiției Fodor Imre Trail Running. Din fericire după-amiezile însorite au uscat suficient solul udat de nopțile ploioase. Ghetele s-au murdărit serios dar nu a fost un noroi din acela alunecos.
Înaintea competiției am efectuat antrenamente foarte utile, printre care și cea mai lungă din aceea perioadă, 16km easy run. Acel antrenament de aproape 2 ore precum și altele cu o frecvență constantă, mă ajutau să progresez vizibil. Față de competiția trecută mi-am îmbunătățit ritmul cu aproape un minut pe kilometru, ce-i drept aici nici nu alunecam precum porcii.
Am avut chef de competiție și încă de la început am tras tare în panta de 2km de la început. Pentru mine ritmul de 5 minute per kilometru la aceea vreme însemna „tare”. Mi-am găsit repede locul în pluton până când am dat de concurentul cu numărul 69. La prima urcare. Am observat că la urcare îl las în urmă dar în pante sau secțiunile mai drepte mă cam ajunge din urmă.
Am concurat cu dânsul începând de la kilometrul doi. De la kilometrul 5 a trecut în fața mea, dar nu l-am lăsat să se distanțeze. L-am studiat destul ca să știu pe unde „să lovesc”. Era nevoie să-l atac cumva. Părea că se află într-o condiție puțin mai bună ca mine. Pe la kilometrul 6.5 am trecut ușor în fața lui. Am văzut că nu are bidon cu apă. Mi-am scos bidonul cu iso și am băut lejer. Să vadă că eu mă pot hidrata.
Era clar că ne întrecem. Doar de aia ne-am dus acolo, nu? Însă a fost distractiv din vreme ce povestesc despre doi concurenți cu formă fizică similară. Și a urmat ultima mare urcare. După palma cu hidratarea a urmat o palmă de cățărare în forță și acolo m-am distanțat. Știam că nu va putea să tragă tare la urcare. De acolo trebuia să fiu atent să nu încetinesc.
Nu s-a pus problema să opresc la punctele de hidratare, am încercat să dau tot ce puteam la vremea respectivă. În final l-am bătut cu aproape un minut și jumătate. Am simțit frică, ca nu cumva să mă ajungă din urmă. Într-un punct anume se aflau niște voluntari care fluierau. Trecând de ele am tot tras cu urechea când o să mai fluiere. Și tot progresam pe traseu dar încă nu auzeam fluierul voluntarilor. În acel moment mi-am dat seama că am reușit să câștig micul nostru duel.
Mai aveam vreun kilometru până la final, pe care i-am alergat glorios și cu aceea senzație de împlinire magnifică. Uite un mic filmuleț cu finishul meu, filmat de către Mészáros Zsolt:
M-am bucurat foarte mult după trecerea liniei de sosire. Am câștigat un duel important cu un concurent pe măsura mea. A fost concursul meu cu numărul 11 și am ieșit pe locul 11 din 28 de concurenți. Gustul împlinirilor de după concursuri începuse să se schimbe. Cel puțin așa am simțit la aceea vreme. Nu știam eu ce mă așteaptă la Rodnei Sky Race. Dar despre asta îți povestesc ceva mai încolo.
