Atunci când am învățat să merg, evident că a urmat și alergatul. Ca exemplu am alergat în casă, în curte și la orele de educație fizică din școală. De asemenea n-au lipsit nici meciurile de fotbal cu ceilalți copii. Alea care după câteva ore de joc mereu se terminau la egalitate. Acele jocuri unde loviturile de departajare erau obligatorii. Și parcă infinite. Am alergat după tren și poate chiar și după fete. Cine își mai amintește după ce anume mai alergam în copilărie. După aceea în anii de adolescență. Din privința alergării sau a condiției fizice de atunci, n-am ce să-mi reproșez. Cel puțin până la sfârșitul anilor de adolescență. Deși alergam doar moderat. N-am fost niciodată un sportiv avansat.
Eu am început studiile în comunism. După ce am terminat perioada studiilor viața mea s-a schimbat. Atât din punct de vedere a programului zilnic cât și a timpului dedicat sportului. Acum nu doresc să intrăm într-un subiect separat. Sau mai multe subiecte detaliate cu freelancing și angajări la firme. Mai bine ne rezumăm la alergat și atât. Am neglijat alergatul și cel mai neglijent am fost în ultimii 7-8 ani. Eu încă nici până în ziua de azi nu simt că m-aș fi integrat 100% în viața de oraș. Da, am făcut progrese și unele vizibile. Mai ales acum recent, poate chiar din cauza alergării.
Primii pași în alergat
Cu toții ne asemănăm. Așa cum după naștere am învățat să merg, a trebuit să „învăț” din nou să alerg. Pentru că am cam uitat cum se practică alergatul. În plus cred că niciodată nu l-am practicat așa cum trebuie. Susțin asta din postura unui om care crede că nu are alergatul în gene. A cam ajuns cu perioada scuzelor. La fel și cu obiecțiile și cauzele neintegrării în stilul de viață de la oraș. Pur și simplu o singură viață avem. Din acest motiv este recomandabil să nu ne batem joc de ea.
Primele mele contacte cu Platoul Cornești din Târgu Mureș se datează din anul trecut (2017). Mă refer la activitățile sportive. Obișnuiam să alerg în jur de 30 de minute. Am început cu ritmul de 8:16 minute pe kilometru. Au urmat 8:14, 7:57, 7:12, 7:10 și tot așa mai departe. Până în perioada în care m-a învins lenea și m-am lăsat de alergat. Din nou. Practic nu am realizat nimic. Și nici nu mi-am atins vreun obiectiv important.
În schimb am lucrat cu spor la birou. Am continuat să consum și mai multă înghețată. Evoluam în procesul solid de îngrășare. Hai că n-am fost chiar așa de nașpa. Nu-i așa? Cunosc oameni care „se tem” de vânt. Așa de slabi sunt. Oameni care vor să se îngrașe, dar nu reușesc nicicum.
Cam asta a fost reîntâlnirea mea cu alergatul. Povestea continuă. Îți recomand să stai pe aproape. În concluzie, cred că am să-ți povestesc foarte multe despre alergat.
Din acest motiv te invit să te abonezi la noutăți prin feedburner!
1 Comment