A fost prima mea competiție la care am ajuns cu o zi mai devreme, mai exact în seara dinaintea competiției. Rezervarea cazării l-am efectuat abia cu câteva ore înainte să pornesc la drum. Totul s-a petrecut instant după o zi de lucru foarte greu în era capitalismului neverosimil. Pe cazare am plătit 200 ron grei, dar măcar confortul s-a ridicat la nivelul prețului și se află foarte aproape de Piața Sfatului. Am efectuat o scurtă plimbare pe strada Castelului și am revenit la pensiune pentru odihnă.
Dimineața m-am trezit cu două ore dinaintea orei de start. Am servit micul dejun adus de acasă, întrucât în prețul cazării nu a fost inclus așa ceva. De fapt este vorba despre o locuință, care pensiune măi nene măi, care se dă în chirie în sistem hotelier. Am rezolvat treburile necesare de dimineață și am plecat în Piața Sfatului ca să îmi ridic kitul de concurs. La ridicarea kitului aflu, cu stupoare, că nu mai există tricouri cu mărimea L, așa că am fost nevoit să accept un tricou XL. Eu credeam că aceste tricouri se pregătesc în prealabil și nu se împart după mustață separat de kit. În fine, sincer acest lucru nu a reprezentat un disconfort foarte mare pentru mine și nu avea cum să influențeze puternic cheful meu competiție.
Revin la locuința mea de o zi și mă schimb pentru concurs și mai fac un test cu treburile necesare de dimineață, că dacă tot am dat bani pe cazare măcar să nu am surprize pe traseul concursului cu diferite necesități. Parcurgerea celor 10 kilometri nu durează foarte mult timp, dar e bine ca dinaintea oricărei competiții să se facă check-in la toaletă, relaxat.
Mai era vreo jumătate de oră până la startul probei mele și decid să revin în Piața Sfatului. Pe drumul scurt până la zona cu pricina, dau ochii cu doi băieți într-o stare de ebrietate civilizată. Da, e o exprimare aparte, așa-i? Băieții nu se comportau necivilizat, nu spărgeau nimic, nu vocifereau, dar se vedea din statura lor, fața și ochii lor că lasă în spate o noapte lungă stropită cu alcool din belșug. A fost un moment care a marcat începutul unei perioade în care progresez în comparația stilului de viață cu mai mult alcool și nopți nedormite cu un stil de viață cu mai mult sport. Cu siguranță că o să mai vorbim despre asta ceva mai încolo. Nu, nu voi fi eu exemplul primar al vieții sănătoase pentru că tocmai m-am apucat de alergat, dar cu siguranță am și eu simțuri, pot compara trecutul cu prezentul și am ochi.
Ajuns înapoi în locul startului, am efectuat timp de vreo 10-15 minute diferite exerciții fizice care s-au dovedit a fi extrem de utile în cursa ce urma să o efectuez. Startul a fost unul normal, după care singurul meu obiectiv a fost ca să pot menține un ritm stabil până la final. A fost a patra mea cursă și am observat, de fapt am simțit în timpul curselor, că la primele trei curse am cam fluctuat la capitolul ritmului, în sensul că aveam tendința să încetinesc.
Acest lucru urma să se repete și de această dată dacă nu aveam să zăresc un concurent de la proba de 42 km. Am văzut că are numărul de participare pe fundal roz, era concurentul cu numărul 58, și alerga folosind o tehnică curată și frumoasă de alergare. Am decis să mă țin după acest concurent și bine am făcut. Concurentul se numește Florin Zaporojan și mi-a fost de mare ajutor la aceea cursă. Fără să știe, dânsul mi-a fost un punct de reper până la jumătatea cursei.
Până pe la km 5 am avut nu doar un ritm constant, dar și o ușoară creștere progresivă în ritm. Se poate urmări cu ușurință linkul de mai sus de pe Strava, pentru că de această dată traseul l-am măsurat cu un smartwatch de calitate, Garmin Fenix 3. După km 5 a urmat o coborâre, care chiar dacă nu a fost una periculoasă eu am decis să îmi menajez genunchii după accidentarea ușoară din trecut și am rămas puțin în urma domnului Florin. De fapt dânsul a luat o viteză consistentă la coborâre și a dispărut din fața mea. De acolo și până la sfârșit, pentru mine cursa a fost una de anduranță. Mă bucuram de începutul pozitiv și încercam să mențin un ritm bunicel. Mi-am zis prin gând că îl voi aștepta pe domnul Florin la linia de sosire și îi voi mulțumi pentru faptul că mi-a fost un punct de reper foarte util. Pe atunci nu îl cunoșteam încă, dar a fost ușor să dau de dânsul prin numărul de concurs pe pagina concursului și ulterior după nume prin Facebook. Am și discutat pe Facebook după eveniment. La linia de sosire nu ne-am mai întâlnit pentru că eu m-am băgat la poze. Am surprins câteva cadre și cu domnul Florin, un om deosebit (se vede pe dânsul na!), iată una din ele:
Albumul întreg aici: Maratonul Internațional Brașov 2018
La km 8 m-am oprit puțin ca să beau puțină apă la punctul de hidratare și de acolo am așteptat să ajung la linia de sosire. Simțeam că am realizat o alergare de excepție în cazul meu, dar în acele momente încă nu știam că aveam să îmi depășesc propriile recorduri personale la 5 km (31:24) și chiar să alerg cei mai rapizi 10 km (1:04:35) în cazul meu. Astea pe lângă câteva alte recorduri.
Ulterior am înțeles că pe traseele de semimaraton și maraton, s-au produs niște greșeli din partea voluntarilor care au direcționat geșit o parte dintre concurenți. Cei din urmă au fost nevoiți să parcurgă cu câțiva km în plus. Asta pe lângă faza cu tricourile de la ridicarea kitului, puținele cabine WC în piață (doar 6) și ușorul dezinteres din partea așa zișilor spectatori, nu a fost tocmai o experiență plăcută.
Pe la km 7 am fost chiar martorul unei întâmplări deosebite. Unii concurenți de la o probă superioară au început să aplaude privitorii dintr-o stație de autobuz, care pe urmă au început să aplaude și ei așa mai lent, fără viață. Am avut impresia că publicul din Brașov nu prea știe cum să consume un astfel de eveniment, nu prea se dedică. O fază foarte urâtă am observat în zona de finish atunci când realizam fotografiile. Pe la Biserica Neagră oamenii treceau prin traseul de alergare pentru că nu aveau cum să treacă altundeva. Acest lucru nu era o problemă, dacă erau atenți cu toții. Unii au fost chiar indiferenți și foarte enervanți.
Doamna de mai jos oprindu-se chiar în mijlocul traseului cu un copil în căruță și nici la insistențele voluntarilor sau strigătele neputincioase ale concurenților, care veneau în aceea direcție, nu părea să realizeze unde se află. După ce a încurcat cu brio concurenții în cauză, doar zâmbea tâmp și faze similare s-au mai petrecut cu zecile. La un moment dat au dispărut și voluntarii din acel punct. Nu cred că mai avea rost să fluiere și să ceară bun gust din partea unor oameni care nu respectă o competiție sportivă și au impresia că parte din Piața Sfatului se află în proprietatea lor. Foarte mare păcat și de acele momente de neglijență și uneori chiar nesimțire.
Călătoria mea în lumea alergatului începea să prindă contur, adunam experiență și reușeam să observ mai multe detalii. Chiar și pe lângă anumite aspecte mai puțin pozitive legate de organizare și unii spectatori, pentru mine această cursă a fost o experiență unică. Poate datorită frumuseții orașului Brașov și a performanței personale. Am de gând să revin și la anul și voi fi curios cu cât îmi voi îmbunătăți timpul realizat. Mai ales dacă traseul va fi același. Transmit și organizatorilor mai multă atenție la kituri, instruirea voluntarilor, dirijarea traficului rutier și pietonal prin trasee. E nevoie de progres și le doresc multă baftă pe viitor!
Un aspect foarte drăgut se leagă de posibilitatea de a-ți găsi fotografiile, după terminarea concursului, pe pagina myracestory.ro pe baza numărului de concurs. În epoca digitalizării acest lucru ar fi recomandabil tututor organizatorilor de concursuri de alergat. Și un alt aspect ar fi publicarea fotografiilor în ziua în care s-a desfășurat evenimentul. Nu așteptând să curgă zilnic, timp de o săptămână, câte un album cu fotografii. Eu înțeleg că e nevoie și de marketing pe Facebook și mai există și fotografi voluntari mai leneși, dar acei profesioniști de marketing nu au decât să creeze story-uri și să le publice împreună cu câteva sau mai multe fotografii. Cât despre fotografii mai comozi, tot organizatorii nu au decât să contacteze alții mai ambițioși. Fotografierea unui eveniment, deci eveniment sportiv și nu botez sau nuntă, în zilele noastre mai înseamnă și promptitudine. Neluarea în considerare al acestor detalii, înseamnă neglijență din partea fotografilor și a organizatorilor. La acest capitol, organizatorii și fotografii de la Maratonul Internațional din Brașov s-au aflat la nivelul cerințelor din secolul curent. Bravo!
Nu am cum să trec peste faptul că la Brașov i-am cunoscut și pe Viorel Tamș și Hăngănuț Cristian. Doi alergători care mă inspiră și îmi oferă sfaturi în mod constant din aceea zi. A fost și Szilárd pe acolo, înainte să ia o pauză mai lungă din cauza unei accidentări urâte.
Precum și la Mureș Half Marathon, medalia de finisher este una frumoasă și solidă, așa cum trecuie să fie o medalie. Creativitatea este binevenită mereu, dar să fie solidă! Una care să reziste la posibile căderi, în timp și oricând se uită omul la ea să trezească acele amintiri aparte pe care le-a trăit pe durata cursei la care a participat și nu numai.
