Știai că omul este un alergător mai bun față de orice animal terestru pe distanțe lungi?
Cel mai rapid animal, la alergat, este ghepardul al cărui viteză maximă (pace) depășește 100 km/h. Viteza maximă pe care un ghepard o poate atinge este de 120 km/h. Dar nu ar rezista nici la o distanță de cros (apr. 10 km), darămite la un semimaraton (21,01 km) sau maraton (42,2 km). Gheparzii sunt sprinteri. Ei pot alerga aproximativ 30 de secunde, acoperind o distanță de 1 km. Însă gheparzii știu când să se oprească. Dacă nu s-ar opri la timp din alergat, ar începe să ardă calorii extra, trupul lor s-a încălzi la aproximativ 40,5 grade Celsius și ar leșina. După fiecare rundă de alergat, un ghepard are nevoie de cel puțin o jumătate de oră pentru a se răci.
Pe durata evoluției omului, alergatul a jucat un rol principal fie că era vorba de vânat sau evadarea din fața primejdiilor iminente. În procesul evoluției, abilitățile noastre cognitive (gândirea) s-au remarcat față de aceleași abilități la animale. În schimb, abilitățile noastre fizice s-au regresat într-o manieră aproape rușinoasă. Există animale care ne întrec la capitolul vitezei și altele care sunt deasupra noastră atunci când vine vorba despre parcurgerea distanțelor lungi fără oprire. Totuși, dacă privim capabilitățile noastre fizice la nivel global, descoperim un lucru surprinzător.
Nici una din speciile de animale nu poate să parcurgă distanțe la fel de mari la un ritm accesibil omului.
Alergatul pe distanțe lungi sau de anduranță se distinge de alergările sprint prin faptul că energia necesară pentru aceasta este produsă de metabolismul aerobic. Această funcție este necunoscută în rândul primatelor, cu excepția omului. Dacă pe distanțe scurte cimpanzeii ne întrec cu mare ușurință, pe distanțe lungi nu doar că ar fi mult mai lenți, ba chiar nu ar fi în stare să alerge. Deloc.
La capitolul distanțelor de maraton, omul are doar câteva specii ca și adversari. Ei sunt lupii, câinii și hienele precum și antilopii gnu și caii. Aceste specii sunt în stare să alerge un maraton cu viteze apropiate față de capabilitățile fizice umane. Câinii africani aleargă în jur de 10 km pe zi. Lupii și hienele nu aleargă mai mult de 20 km pe zi. În schimb, nici ele nu pot să țină ritmul cu agilitatea și viteza alergătorilor de elită din specia umană.
Ce îl face pe om un alergător atât de bun?
Cel mai important lucru este capacitatea disipării căldurii. Pe suprafața pielii omului se află peste 2 milioane de glande sudoripare și prin faptul că pe durata evoluției am pierdut o parte semnificativă din stratul firelor de păr (de corp), ne ajută la intensificarea excercițiilor fizice într-un mod mult mai eficient. Superioritatea omului la distanțe lungi iese la evidență la temperaturi ridicate. Poate că există câini prin Alaska, care aleargă zilnic 100 de km pentru a transporta vaccinuri sătenilor din satele blocate, dar la temperaturi de 30 de grade Celsius pur și simplu ar muri.
Pe măsură ce vremea devine mai caldă, până și caii sunt lăsați în urmă, dacă e să luăm exemplul distanțelor lungi. În plus, multe elemente ale sistemului musculo-scheletic uman s-au adaptat la alergarea de anduranță. Aceste adaptări pot fi găsite pe tot corpul, de la tendonul lui Achilles la mușchii gâtului. De asemenea fibrele musculare care sunt capabile să obosească mai încet se regăsesc pe tot corpul uman. În multe privințe, organismul nostru este special conceput pentru alergat. Toate atributele avantajoase, în cazul omului, nu s-au dezvoltat doar pentru mersul pe două picioare, astfel că ar fi păcat să nu ne folosim de ele.
Sigur că toate acestea pot fi greu de crezut maratoniștilor de canapea care obosesc după ce aleargă la autobuz sau în cazul bătrânilor noștri iubiți și respectați. Dar în cazul generației mai tinere combaterea cu argumente se poate realiza prin experimente fizice. Mai amintesc faptul că la capitolul animale terestre nu se includ păsările și nici peștii, pentru că ele nu aleargă.