Alergarea mea aniversară de 2 ani de când alerg

2 ani de alergare - henrich.ro

În data de 15 aprilie 2018, participam la prima mea competiție de alergare în Cluj-Napoca. Cu ocazia aniversării a doi ani de zile de când alerg, m-am gândit să desfășurăm un mic joc. Jocul constă în ghicirea cât mai apropiată a timpului ce voi alerga în cadrul unei distanțe de maraton (42.195 km). Va fi maratonul meu cu numărul 5, pe care intenționez să o alerg cu această ocazie specială.

Distanțele de maraton anterioare

DataCompetițiaDistanțaDif. NivelTimp
27.07.2019Mureș 24H42.22km945m5:33:18
31.08.2019Hargita Trail42.2km1,772m7:02:14
07.09.2019Ciucaș X338.85km1,937m6:10:51
06.02.2020Antrenament Hobby42.31km177m5:06:48

Detalii alergare aniversară

Alergarea va cuprinde distanța fixă de 42.195km pe un teren agricol, cuprizând un circuit oval de 650m cu un fals plat care va însuma o diferență de nivel totală de aproximativ 90m+. Voi începe alergarea cu perechea de adidași ASICS Gel-Galaxy 9 cu care am alergat până acum distanța totală de 1,643.7km. În cazul în care voi întâmpina greutăți din cauza solului accidentat, am să le schimb pe Kalenji Kiprun TR, cu care până acum am alergat distanța totală de 1,254.5km.

Alergarea o voi aborda la modul cel mai serios, ca și pe o competiție. Voi avea la îndemână lichide și nutriția necesară pe durata unei distanțe de maraton. Există șanse ridicate ca să apară informații în timp real pe durata alergării pe pagina de Facebook al acestui blog, henrich.ro. Nici abandonul nu este exclus, deci DNF este o opțiune.

Premiul câștigătorului și data limită pentru participare

Persoana care va ghici timpul cel mai apropiat pe care o voi alerga în cadrul acestei încercări, va primi privilegiul de a-mi cere public sau în privat un articol pe acest blog. Articolul o voi scrie pe acest blog la comanda câștigătorului. Subiectul articolului va fi la libera alegere a câștigătorului și trebuie să aibă legătură cu alergatul și cei doi ani pe care le las în spate.

Data limită este cu 1 minut înainte să postez rezultatele de la alergarea menționată. Alergarea se va efectua în aceste zile, respectând restricțiile din Ordonanța Militară nr. 3. Ți se pare îndeajuns de distractiv? Aștept pronosticul tău în comentarii aici pe blog sau Facebook.

Game on!

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.