4 Run 4 Fun, Etapa III. – dialog mintal

4 Run 4 Fun, Etapa III. - dialog mintal

Participarea mea la etapa a III-a, de la 4 Run 4 Fun, o voi prezenta ca pe un dialog mintal. Este rezultatul unei provocări jucăușe pe noua pagină de Facebook destinat acestui blog. Dacă e să fiu corect politic, ceea ce nu e cazul, atunci relatarea curentă ar fi de fapt doar un monolog. Doar că de-a lungul unei curse de alergare, omul în sinea lui poate fi dominat de diferite înfățișări sau manifestări. Indiferent dacă suferim de schizofrenie sau nu și poate că expresia de dominare este ușor exagerată. Dar înțelegi tu ce am vrut să spun.

Cu o oră înainte de concurs

– Oare să mă duc, să nu mă duc?
– Hai că oricum nu mă aflu în competiție reală. Nu sunt prea competitiv în această perioadă de antrenamente de bază pentru viitor.
– Da, păcat de forma din prima etapă…
– Cum ar fi să mă urc în mașină și să mă opresc la țară și pur și simplu să mă relaxez până adorm?
– Neah, „fuck this shit”, nu-s genul să ratez participarea la o competiție moștenită de la un nume mare al atletismului românesc
.

Înainte de concurs

– Deci predau foaia de proprie răspundere, plătesc taxa de participare. Da, să văd dacă mai ajung înapoi la mașină.
– Ajung, cum să nu ajung? Dar neapărat trec și pe la baie. Dar de data aceasta nu o voi menționa pe blog.
– Nu vreau ca în relatările mele să devină un obicei trecutul pe la baie.

– Hey, ce căutați aici? – tocmai au intrat la baie doi amici alergători și i-am taxat cu o glumă ieftină și fără sens.
– Păi pe aici ni și noi…
Apare și Domokos Balázs. Se pare că multă lume era interesată de starea băii.
– Ha, te închid aici măi băiatule! – continuam glumele mele de cacao, dar în suspansul dinaintea începerii cursei sunt sigur că nimeni „nu a auzit”. Ceea ce e de bine.

Dialog mintal dezlănțuit după startul cursei de alergare

– Pfoai, oare ce a făcut Balázs na? Să râd, să plâng? Cum de a luat startul așa de târziu? Hahaha! Na lasă că recuperează el, căci se pricepe la asta…
– Da, deci încălzire ușoară. Stai flex, aștept să ne invite la start și dau tromba de data aceasta. Care necompetitiv mă? Azi rup fâșul!
– Ceee? Uite mă că toată lumea se află deja în țarc.. Ce pana mea na?! Hai repede… Pfai să-mi…

În prima etapă startul s-a efectuat separat pentru cursa lungă și pentru cursa scurtă, la care participeam și eu. Dar participanții din fiecare cursă au pornit împreună, atât băieții cât și fetele. Indiferent de categoria de vârstă, toți la un loc. În etapa a doua s-au efectuat starturi decalate la 5 sau 10 secunde în grupe a câte 10 alergători. Pentru ca în etapa a 3-a să mă găsesc în afara țarcului de start și să văd toți participanții (băieții) de la proba scurtă, luând startul împreună. Mai multe zeci de persoane. Așa că am fost nevoit să alerg rapid în țarcul de la start, să trec prima dată pe invers covorul care detectează chipul (numărul de concurs) de participare. Apoi să pornesc și eu în cursă de la capătul plutonului.

– Băgami-aș ceva în covidismul lui pește!!!
– Am înțeles că trebuie să facem figuri cu starturi decalate, cu mască la poze și alte alea.
– Dar băgami-aș ceva, de ce nu se poate face la fel de fiecare dată?!
– Ce-i cu mizeria asta? Acum înțeleg treaba de la startul lui Balázs…
– Of Doamne, ce oameni, ce timpuri…
– Băgami-aș ceva în covidismul mă-sii!!!

Între timp mi-am amintit să îmi pornesc ceasul după câteva sute de metri alergați.

– Hooo, ușor, ușor. Ia-o ușor tati. Pff, iară coborârea asta nașpa.
– Ah, trebuia să îmi iau baterii noi la frontală.
– Ușor, ușor. Dă-i acum, dă-i că ești nervos pe covidism.
– Sunt numai 4-5 kilometri. Dă-i dracului de treabă. Acum dai tare!
– Tare! N-am aer. Bun. Sunt învățat cu neajunsuri. Nici nu-mi trebuie aer.
– Ce chestie măi… deci așa ceva…

Și am continuat așa nervos pe urcarea ușoară lungă de 1.5km. Îmi lingeam rana sufletească de la start. Mai acceleram câte un pic, cât să mai depășesc vreun concurent și reintram în viteza grupului. A urmat o altă coborâre bruscă, dar scurtă.

– Ăsta va opri aici. Îi e frică de coborâre. Văd din limbajul siluetei lui.
– Hah, s-a oprit. Asta e momentul meu. Dăăăi! Moamă de m-ar vedea acum verișorul meu.
– Așa se aleargă fratelloooneee… Ooo, ușor. Bine că am scăpat.
– Sper să alergăm pe la finishul Mureș 24H. Acolo aș putea să alerg ca nebunul 2km.
– Nuuu! Iar lângă gardul de la Zoo? Fie! E greu și pentru ceilalți.

– Hai Öcsi! – trecusem de un amic de la proba lungă pe la urcarea de lângă gard.
Primesc un răspuns de neînțeles și îmi continui drumul.

– Deci aici din avânt și în curbă doar grijă să nu alunec.
– Dă-i tare acum, până la coborâre. Vreau să avud pașii din spatele meu îndepărtându-se!
– Merge. Merge bine. Ia aer. Că e gratuit.
– Grijă, grijă mare pe coborârea asta.
– Huh, simt un pic totuși acest efort. Hai că pe ultima cățărare îmi revin un pic.
– Ni măi la ăștia, cum trec pe lângă mine. Treceți băieții, epuizați-vă că nu știți ce vă așteaptă sus pe plat.

Și a urmat finishul de pe asfalt și piatră cubică care aluneca ușor. Este vorba despre câteva sute de metri. În ciuda startului enervant și foarte slab, am reușit să câștig multe poziții în pădure. Dar nu a fost pe placul meu că am fost întrecut de 3 concurenți pe ultima cățărare și am dorit să îmi iau revanșa. Urmează ultimul dialog mintal de la sprintul final.

– Ușor să nu mă audă venind. Dar totuși cu accelerație.
– Ce ușor? Dă-i să audă că vin. Vine uraganul!
– Să audă! Presiune să aibă viteazul.
– Așa. Ăștia-s gata. Dar oare îl mai ajung și pe celălalt?
– Nu-mi pasă. Totul sau nimic. Fără aer! Dă-i!!!
– Ăsta va ceda. Dă-i și mai tare băgami-aș ceva!
– Încă un pic…
– Hah, a cedat. Dă-i așa până la final.
– Estee!!! Haha, de parcă aș fi câștigat. Na lasă, că o ieșit bine până la urmă.

Până la urmă am mai acumulat încă vreo 50-55 de puncte după calculele mele. După finish m-am dus direct la omul cu rezultatele. Vroiam să văd dacă a fost măsurată alergarea mea. Nervii de la început proveneau pe fapta grijei de a nu fi activat numărul meu cu aceea trecere târzie din sensul opus pe covorul de măsurare. Totul a fost bine. Am servit un ceai cald. Preț de câteva minute am întreținut o conversație plăcută cu Király Csaba. A fost ok, faptul că n-am observat fotografi. Măcar nu am așteptat vreo două zile după poze. Cred că dacă nu alergam în această etapă, făceam poze și le postam în aceeași seară.

Legată de neplăcerea de la start, mie îmi pare rău că nu s-a putut măcar un articol fără covidism. Am încercat pe cât posibil să redau gândurile mele alerte din timpul concursului. Nu am intenționat să mint, astfel că era imposibil să sar acele momente nașpa. Se influențează prea mult concursurile de alergare cu diferite măsuri inutile. Cu o proximă ocazie voi explica de ce sunt inutile. De la începerea pandemiei eu am participat la concursuri și am văzut ce și cum se întâmplă. Nu am stat pe canapea, ca să postez pe Facebook păreri ce îmi convin mie, fără baze practice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.