4 Run 4 Fun – Memorial Szász Albert

4 Run 4 Fun

La nivel de campionat, am participat la 4 Run 4 Fun pentru a doua oară. Este vorba despre un campionat de alergare compusă din patru etape. În termeni de curse, a fost a 5-a participare de a mea în cadrul evenimentului merituos amintit. Am revenit cu multă plăcere, dar și mai multă lipsă de pregătire. Lipsa de pregătire mi-l asum și nu am nici un fel de regrete.

În perioada trecută am avut nevoie să îmi relaxez un pic mintea. A fost un sezon nici prea încărcat, dar de uzură la nivel mintal. Nu trăim vremuri tocmai lejere. M-am „refugiat” cu multă plăcere în pescuit. Și nu este vorba doar despre o chestiune temporară. Este vorba mai degrabă despre o revenire necesară. Astfel că știam în ce mă bag înaintea acestei etape.

Mă aștepta un teren foarte tehnic, față de locațiile din oraș unde îmi urmam antrenamentele. Antrenamente ai căror menire era să îmi mențin un nivel de formă minim. Știam toate astea dinainte și nu am pornit în cursă cu obiective mari. Cu toate astea, spre surprinderea mea, la început am condus trena cursei. Dar m-a surprins încă un lucru.

Exact înaintea primei etape de la 4 Run 4 Run. Am efectuat vizita aproape obligatorie la baia publică. În Târgu Mureș situația este cam așa și așa. Pentru situația curentă și neajunsurile curente, tot timpul altcineva e de vină. Moștenire grea mon cher. Astfel că am început pregătirile de cursă prin a curăța după mine toaleta. Cu o găleată ce l-am găsit în toaletă. Pentru că nu curgea apa din rezervorul tronului.

Măcar e posibil să-mi fi adus noroc această activitate. Am avut constrângeri ca să nu mă accidentez pe terenul greu de pe traseu. Am parcurs distanța de 6.14km cu media de 7:08/km. Am acumulat 252m diferență de nivel. O alergare ideală pentru o revenire în alergare. Sub capacitățile mele, dar acum contează aspectele pozitive. Mă aflu în fața unui Maraton (42km), Wizz Air Cluj-Napoca.

Era important să nu mă accidentez. Mai ales că nu mă aflu în competiție. De această dată am reușit să mă limitez la partea plăcută al unei alergări în grup. Al unui concurs de alergare. Dopamina și-a făcut efectul la final și sunt fericit. Acum toată atenția mea, în termeni de alergare, se îndreaptă către Maratonul amintit. Acolo nu am obiective năzdrăvane. Va trebui să o termin și să supraviețuiesc.

Concluzii după 4 Run 4 Fun?

Sportul este foarte important! Practic este singurul lucru pe care ți-l pot sfătui să faci. Orice fel de sport. Pentru alte decizii nu te pot susține. Nici pro, nici contra. Ceea ce se întâmplă acum prin lume, mi se pare greșit. Nu cred că există cineva care să îți poată da garanții pentru direcția urmată de el/ea. Dar oamenilor le face plăcere să-i îndemne pe ceilalți să facă la fel. Să-i urmeze.

Sigur că Facebookul e plin de doctori. Dar este plin și de analiști și observatori de doctori. Nu este bine. Eu, din păcate, nici pe apropiații mei nu le pot sfătui ce anume să facă. Eu am decis ce am crezut că e mai bine pentru mine. Nu pot garanta că ar fi bine și pentru altul. Dar îți pot garanta că prin sport ai putea deveni un om mai sănătos. Îți doresc multă sănătate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.