Conversie bicicletă polivalentă în una de antrenament pe asfalt

Acest proiect de conversie bicicletă probabil că a început cu mai mulți ani în urmă. Pornește dintr-o perioadă în care încă nu îmi permiteam un mountain bike (MTB) de calitate. Așa s-a întâmplat să îmi achiziționez bicicleta Fisher din imaginea de mai sus. Pe atunci încă nu știam că într-o bună zi o voi converti într-o bicicletă de antrenament. Sau că voi încerca să o transform, pentru că deocamdată nu spun dacă am reușit să duc proiectul până la capăt sau nu.

L-am achiziționat, cu mulți ani în urmă, la prețul de 300 lei și am avut impresia că am făcut o afacere bună. Dacă luăm în considerare prețurile de azi la biciclete second-hand, afirmația legată de afacere e discutabilă. Dacă privim lista intervențiilor necesare pentru a avea o bicicletă cât de cât bună de utilizare, puteam să mai caut una mult mai întreținută. În cazul în care m-aș lega de înălțimea mea și mărimea cadrului bicicletei, va trebui să concluzionez că mi-am dat un fault gratuit. Eu având în jur de 185 cm și cadrul fiind de 48 cm. Era mai bine un cadru între 51 cm și 53 cm. Pe trail mergea și pe mărimea de 48 cm, doar că bicicleta nu prea făcea față din cauza condiției în care se afla. Necesita destul de multe îmbunătățiri.

În orice caz, ani la rând am avut parte de o bicicletă polivalentă. O bicicletă care avea câte un pic din confortul bicicletei de oraș și versatilitatea unei biciclete de șosea. Aceste caracteristici l-au făcut ideală pentru plimbări ocazionale la nivel de amator. Plimbări ocazionale și cam atât! Cu această bicicletă niciodată, dar absolut niciodată, nu am avut destul curaj să mă alătur unui grup de bicicliști. Își arăta limitele atât pe asfalt, dar mai ales pe trail (pădure).

Conversie bicicletă – o idee care s-a născut în subconștient

Simțeam că nu sunt pe deplin mulțumit de bicicleta mea. Nemulțumirea creștea cu fiecare problemă detectată în timp. De fapt în timp mi-am dat seama câte detalii au fost neglijate de către proprietarul anterior. La un moment dat m-am gândit chiar cu greață la faptul că unii sunt în stare să vândă niște hârburi cu atâtea probleme ascunse. Necesitatea de a ieși periodic cu bicicleta pe trasee cu teren variat, oarecum m-a forțat să devin din ce în ce mai interesat de bicicleta mea. Am început să citesc articole legate de biciclete, să accesez forumuri și grupuri de discuții legate de biciclete.

Dintotdeauna mi-am dorit să încerc o bicicletă tip semicursă sau chiar cursieră, dar prețul acestor biciclete mi se par mult prea ridicate. La prețurile curente, mai bine dublezi și îți iei mașină. Sunt de acord cu pasiunea, dar orice are o limită totuși. În continuare vreau să accesez terenuri montane, dar bicicletele MTB nu sunt ideale pe asfalt pentru antrenamente volum, time trial și sprinturi. Deci a fost din ce în ce mai clar că am nevoie de două biciclete. O bicicletă MTB și una pentru asfalt. Pentru mine ciclismul are rol secundar ca și antrenamente încrucișate și alergarea ar rămâne în prim-plan.

Mărimea cadrului nu este una ideală și nici dimensiunea roților de 26 nu par a fi alegerea cea mai potrivită. Însă după puțină cercetare și mai ales după ce am citit argumentele lui Dragoș Mitroi, am zis că deficiențele cadrului le pot contracara prin lungimea pipei și ghidon. La înălțimea mea MTB ideal pentru mine s-ar încadra undeva la 51-53 cm. Un citybike pe la 61-63 cm și o cursieră ar trebui să aibă cadrul de mărimea 60-62 cm. Și eu totuși am pornit dintr-un cadru de 48 cm, bazându-mă pe manevrabilitate crescută și pe faptul ca voi reuși să suplimentez din pipă, astfel cât să am o postură confortabilă pe bicicletă.

„Mai bine ți-ai lua unul nou sau gata montat!”

Sunt conștient de faptul că foarte multe persoane au o gândire pragmatică atunci când vin în vorbă diferite investiții. Aici mai intervine și confortul uman, lenea și indiferența față de natură. Cu siguranță că nu salvez eu planeta nearuncând un cadru de bicicletă și o furcă nefolosită, dar face parte dintr-un grup de principii conservatoare. Nu sunt de acord cu consumul iresponsabil. Asta ar fi una la mână.

A doua chestie, ce m-a dirijat la demontarea unui astfel de sfat, ar fi că îmi place să meșteresc, să cercetez și să învăț chestii noi. Îmi plac provocările și mai tot timpul simt o nevoie teribilă de a crea ceva. Astfel că mi-am fixat un buget de 1.200 lei și din luna Noiembrie am pornit acest proiect de hobby. Sunt sigur că la acest buget aș fi găsit o semicursieră la mâna a doua, dar pasiunea menționată merită un asemenea efort financiar. Inițial m-am gândit să relatez proiectul în forma unui serial, dar pe lângă muncă, antrenamente de alergare, viață personală și proiectul în sine, a trebuit să realizez că nu intră în cele 24 de ore disponibile în cadrul unei zile.

În următorul articol voi prezenta cum a decurs proiectul și cum a ieșit bicicleta visată. Dacă a ieșit bine sau dacă a ieșit prost. Învățămintele și diferite sfaturi la problemele întâlnite pe drum sau etapele dezvoltării, le voi publica cu alte ocazii în afara proiectului cu bicicleta, focusându-mă doar pe subiectul unei etape de lucru.

Citește și a doua parte: Rezultatul conversiei de bicicletă și cum a decurs proiectul de convertire.