Dacă m-aș întâlni față în față cu propria-mi persoană la vârsta de 14 ani și dacă s-ar pune problema să o iau de la capăt. Să o iau de la capăt cu tot ceea ce a urmat în viața mea de după vârsta de 14 ani. În primul rând mi-aș comunica cele șase numere de la loterie. În rest mi-aș înmâna o scrisoare, mi-aș ura multă baftă și aș reveni în prezent, lăsându-mi persoana din trecut să-și urmeze calea așa cum o consideră el mai bine. Cu greșeli, succese, coborâșuri și urcușuri. Pentru că nu aș fi de acord să mă transform într-un robot perfect sau să trăiesc după o rețetă strictă. Călătoria vieții nu trebuie să fie o poveste despre perfecțiune, ci acumularea de experiențe pe bune, o aventură cu farmec. Cu riscuri și necunoscutul din viitor.
Scrisoarea ar conține comparații între școală și viața care va urma pe cont propriu. Mi-aș povesti despre cât de mult cred în rostul educației. Aș pune accent asupra anilor școlari care nu trebuie neapărat să treacă repede. Bine, asta nu însemnă că trebuie repetate anii. Totuși dacă s-ar întâmpla, nici aia nu ar fi capăt de lume. Dar anii școlari este bine să fie cuprinse de răbdare și prețuire. Prețuirea acelor ani în care omul primește parcă o perioadă de răgaz. O pregătire aparte la tot ceea ce urmează în viață. Nu chiar mura în gură, căci nu îmi amintesc ca în școală să ne fi învățat despre clasa politică mincinoasă. Sau despre unele curente neo-marxiste dinspre Vest. Sau despre predispunerea multor oameni spre ipocrizie, adormiți și amețiți în confortul virtual.
Măi și aș mai povesti ce înseamnă răgazul pe lângă multele cunoștințe acumulate de-a lungul anilor școlari. Răgazul însemnând posibilitatea de a prețui ceea ce primim și ceea ce avem. De a prețui fiecare articol vestimentar ce o primim de la părinți. Îmi aduc aminte de treningurile primite înainte de fiecare an școlar. Acele treninguri parcă aveau un parfum diferit în fiecare an. Începuturile de an școlar erau urmate de primele săptămâni în care aveam o grijă deosebită de articolele proaspăt primite. Apoi îmi mai aduc aminte de fiecare echipament ce l-am avut în anii de școală. Pe atunci ofertele erau mai restrânse decât în ziua de azi. Azi mi se pare că toate cele necesare se găsesc la un preț accesibil, față de cele din trecut. M-aș sfătui să balansez eficient evadarea în virtual cu ieșirea în natură. Să nu neglijez sportul și să o iau de la capăt cu activitățile fizice. Școala nu trebuie tratată ca o povară. Nu trebuie să fie o corvoadă.
E de ajuns doar să filtrăm în mod eficient elementele care ne perturbează cursul normal al cursurilor școlare și activitățile fizice. Poate mai puțină comunicare virtuală, care este necesară dar nu singulară pe lista cu priorități. Astfel că m-aș trimite înapoi la școală, înapoi la sport. Ar urma o fotografie la cum arătam la greutatea de 106kg și ce trebuie să evit că să ajung din nou acolo. O promisiune că la vârsta de 40 de ani mă așteaptă un raft gol, potrivit pentru trofee de la competiții de alergare. M-aș sfătui să folosesc parole mai sigure la conturi mai puțin importante precum Facebook. Eventual utilizarea autentificării cu doi factori pe conturile mele unde e posibil. Ca să se evite situațiile în care țărănoii frustrați să-mi spargă conturile în mod inutil. Cam atât. Cam asta ar fi esența. Adică sportul în general și prețuirea timpului lejer de dinaintea înotului intensiv în viața pe cont propriu.