Mureș 24H 2021

Încă de la premierea Mureș 24H, ediția 2019, știam că voi reveni și la următoarea ediție. De fapt nu doar că știam, mi l-am propus chiar. Mureș 24H 2020, a devenit un concurs țintă. Din păcate anul trecut a dominat o psihoză exagerată la nivel mondial. O psihoză care, la început, putea fi apărată că-s puține informații despre ea. Dar nici după trecerea multor luni nu s-au calmat mințile lacome și nici ipocrizia oamenilor mai slabi de înger. În fine, ideea este că ediția din 2020 nu s-a ținut din cauza problemelor menționate. Mi-a părut rău!

Deși, vorbind în termeni de ultramaraton, concursul putea fi anunțat mai devreme. Dar, repet, din cauza nesiguranței vremurilor curente până și o echipă aparte, precum Mureș Runners, nu poate garanta din timp orice. Dar gata cu zăboveala, pentru că important este că am revenit cu drag la un eveniment marca Mureș Runners. Una care promitea valoare și calitate. Să vedem dacă așa a fost și a patra ediție Mureș 24H, din 2021.

Procesul meu de pregătire, în termeni de antrenamente, nu a fost una ideală. Atunci când nu știi sigur dacă un eveniment va avea loc anul curent, nu prea are rost și nici motivație nu prea ai să efectuezi antrenamente specifice unui ultramaraton de 24 de ore. Din punctul meu de vedere un astfel de ultramaraton necesită 16 săptămâni de pregătire în prealabil și să ai la dispoziție minim 20 de ore pe săptămână pentru antrenamente. Așa că m-am orientat pe chestii personale mai prioritare.

Dat fiind această introducere, este clar că nu puteam să emit pretenții la un loc pe podium. Dar în schimb aveam diferite alte seturi de obiective. Una din ele era să devin finisher și să nu fiu descalificat, așa cum am pățit în 2019 din cauza turei cu o durată mai mare de 3 ore. Anul acesta m-am prezentat mult mai pregătit pe latura logistică. Mi-am preparat dinainte pachetele necesare pentru fiecare buclă de 10.8km. Am avut parte și de susținători și însoțitor. Adică o mini echipă în spate.

Începutul cursei l-am abordat calm și precaut. Câțiva kilometri am alergat cu Domokos Balázs, unul din pariurile mele pentru locul 1, și apoi mi-am continuat singur drumul. Sper să fi devenit unul dintre preferații bicicliștilor de la probele MTB, eu semnalizându-i mereu cu brațul stâng că pot să treacă liniștiți lângă mine. De fapt semnalizarea respectivă însemna că îi aud apropiindu-se, sunt conștient de asta și nu voi schimba brusc direcția de mers. Majoritatea bicicliștilor mi-au mulțumit mereu aceste gesturi. Sunt detalii care îmi plac mie. Detalii de finețe și de responsabilitate.

La un moment dat, pe la 5-6 ore trecute din concurs, din păcate am fost martorul unui accident cumplit. Un biciclist, coborând în mare viteză pe un deal din pădure, s-a împiedicat de o creangă și a căzut în noroi. Terifiat, m-am repezit să îl ajut. Mi-a cerut să îi torn din bidonul lui cu apă peste brațe, căci era plin cu noroi. Tot pe acolo trecea încă un concurent de la proba de alergare individuală. Ediția trecută s-a clasat pe podium (1-5). Cred că și în acest an urmărea o clasare pe podium, căci în graba lui oarbă probabil „a uitat” să se oprească, să se intereseze de caz.

Eu înțeleg graba către obiectivul personal, dar refuz hotărât orice acțiune lipsită de fair-play. Mai ales că mai avea destule ore din concurs ca să-și finalizeze planul. A fost prima oară din viața mea, când am dorit unui concurent să nu ajungă pe podium. Spre satisfacția mea, concurentul în lipsă de fair-play, a ratat la mustață podiumul. Cât despre biciclistul cu accidentul, săracului i s-a rupt și ghidonul de la căzătura aia. Sincer nu știu dacă a mai continuat concursul. Cert este faptul că așa cu jumătate de ghidon a pedalat înspre zona de finish.

Între timp cursa mea progresa fenomenal de bine. La un moment dat m-au trecut și fiorii din această cauză. Echipa din spatele meu era formată din prietena mea dragă și un amic. Kinga era responsabilă de supraveghere de la semidistanță, postări pe FB, masaj și aprovizionare. A depus un efort imens și a răspuns pozitiv la orice oră a evenimentului. Cealaltă persoană, din echipa mea de suport, a fost un mare campion, Tamș Viorel. Dânsul deține recordul de timp pe pista de alergare Mureș 24H Circuit cu 43:11. Dânsul se ocupa de hidratarea mea și punerea la dispoziția mea a pachețelelor ce le-am pregătit din timp. Cu lăsarea serii, sarcina lui a devenit să-mi fie însoțitor pe teren.

Vreo șase ture de concurs le-am efectuat cu zâmbetul pe buze. Asta înseamnă undeva pe la 65km. Totul mergea impecabil de bine. Eram uimit chiar cât de bine funcționa alimentația din pachețele. O dată cu creșterea temperaturii reduceam ușor viteza pe porțiunile cu soare. Eram foarte liniștit și sigur pe mine. Prin gând, i-am promis la toți concurenții care alergau pe soare că am să-i vin de hac în noapte. Aveam chef de bătaie, care prin alergare și contextul curent se traduce că abia așteptam să pot declanșa niște atacuri furibunde. Aveam la dispoziție toate condițiile necesare.

În locul atacurilor, a intervenit un element nefavorabil care a stricat perfecțiunea de până atunci. În locul ploii ușoare preconizate, a venit o furtună de codul portocaliu. Această furtună m-a prins pe traseu și aproape o buclă întreagă a trebuit să alerg în ploaie și să car noroi. Acest lucru nu îmi lipsea după aproximativ 70 de kilometri alergați. Dar astea au fost condițiile și pentru ceilalți concurenți. Din păcate în aceea tură purtam pantofii Hoka One Speedgoat 3. Acum ori îmi vin la fix, ori sunt cu doar jumătate măsură mai mari decât picioarele mele. Nu mai știu sigur pe moment. Nu sunt impermeabile asta e cert. Din păcate din cauza apei și a inconfortului creat de pantofii respectivi după ce se udă, mi-au cauzat probleme la unghiile celor 4 degete laterale de pe picioare. Imaginează-ți că pot să iau adio, pentru o vreme, de la acele unghii. Atlfel nu pot explica na, că-s ungur 🙂

Mi-a trecut prin minte ca să renunț la concurs după 7 ture efectuate. La fiecare pas simțeam înțepături adânci. Vroiam să mă duc acasă și să uit de tot. Singurul lucru care m-a întors, prin gând, era rușinea față de mini echipa care mă susținea. Dacă nu intervenea această „nenorocire cumplită”, aș fi livrat un rezultat de zile mari. Alte probleme nu au fost. Așa că ne-am sfătuit și am decis să efectuăm 3 ture la rând și cu masaj cu creme între ele. Dacă nu aveam echipă în spate, aș fi terminat și această ediție cu descalificare. Fără echipă totul ar fi fost în zadar. Revin asupra acestui aspect cu echipa, nu am cuvinte să descriu efortul și promptitudinea de care au dat dovadă! Magnific și perfect!

Am efectuat cele trei ture dureroase și am ieșit din concurs. Aveam turele minime obligatorii parcurse (10 ture), astfel că m-am calificat pentru a deveni finisher cu „actele în regulă”. Acum nu am să postez fotografii urâte cu unghii, cu drame și tot rahatul. Ideea este că vremea ne-a putut la strategie cu F mare. Important este că sunt finisher și am primit o medalie mare de tot. Și evident frumoasă. Iar cel mai important lucru este că primii 70 de kilometri au mers ceas. Impecabil de bine și acest lucru mă bucură mult de tot. Restul detaliilor cu pantofii, am să le repar pe viitor atunci când îi aleg. Le voi proba mai atent, și nu am să mă lăfăi exclusiv pe online. Deci omule, pantofii de ultramaraton se probează înainte să le cumperi, da? Și am să verific, pe viitor, mai atent și materialul din care sunt confecționate ele.

Aș mai puncta rezultatul antrenamentelor lungi pe soare. Aclimatizarea a avut un efect pozitiv. Sunt mulțumit de tot parcursul meu de la concurs, în afara durerilor de la degetele picioarelor. Și cu tot cu dureri, ca regretele să nu fie depline, la final am tras puțin la ritm de sprint cu Tamș Viorel. I-am zis că „mi-e frică nu cumva să ne ia fața cineva și să ne ia locul muncit din greu”. Semn că resurse mai aveam, dar nu vroiam să-mi provoc deteriorări irecuperabile la degetele picioarelor. Bine, Viorel tocmai așa semn aștepta, să mai și alergăm tare. Poate data viitoare, la un antrenament.

A fost un concurs cu rezultat similar în termeni de ture și kilometraj față de 2019. Dar de această dată fără descalificare și turele terminate mult mai devreme. Mi s-a părut per total o cursă mai grea. Poate și din cauză că data trecută îmi luam pauze lungi între ture și mă lăfăiam în piscina mobilă. De aia am ajuns să fiu descalificat. Prețul pentru rezultatul curent este unul mare. Voi plăti cu zilele de recuperare necesare.

Voi reveni la Mureș 24H și în 2022?

Sincer să fiu, acele dureri prezente și în acest moment m-au făcut să mă supăr pe tot ceea ce înseamnă alergări de 24 de ore. Prețul este mult prea mare, din punct de vedere financiar (pregătiri, echipament, nutriție, etc.) și din punct de vedere al efortului mintal și fizic. Toate pentru un rezultat simbolic, o valoare simbolică. Totuși, dacă lumea nu se va duce și mai dramatic înspre zona fățărniciei obraznice, a ipocriziei crase și a lăcomiei exagerate și autoritățile nu vor impune condiții boschetărești de participare, atunci e posibil să mai iau parte la un asemenea concurs.

Felicitări echipei Mureș Runners. Ați scăpat bassul din nou, în sensul elegant și pozitiv al acestui termen. Sunt mândru de voi. Cât despre medalie… sunteți nebuni. N-am văzut în viața mea medalie așa frumoasă și mare. Niște nebuni frumoși și demni de apreciere pentru toate eforturile voastre. Să se știe că nici „căsuța sportului” (așa i se spune?) nu a rămas neobservată. Foarte tare și frumos! Bun, cam atât. A fost hammertime și trasate sarcini pentru viitor. Mulțumesc pentru citire.