O parte din oameni realizează că nu pot salva lumea singuri. O altă parte din oameni vor să salveze lumea. Doar că nu gândesc rațional până la capăt. Am să povestec o poveste, după care voi trece la mesaj. Pentru că e o seară de Vineri, la capătul unei săptămâni încărcate. Și ca să trecem în sfârșitul de săptămână cu ceva aparte. Sau cu ceva inutil, dacă așa consideri.
Într-o perioadă nu prea îndepărtată era la modă subiectul imigranților ilegali. Acei oameni bătuți de soartă și uneori de împrejurări războinice, care erau mutați dintr-o țară în alte țări. Opiniile noastre, de cetățeni medii, nu sunt importante în asemenea decizii. Totuși le purtam, destui dintre noi, pe rețele de comunicare publice. Și din acele discuții aș dori să învățăm ceva util în această seară.
O parte din cetățenii noștri, compatrioții noștri, din pură bunăvoință erau foarte susținători în cazul subiectului cu imigranții ilegali. Îi numesc astfel pe acei oameni sărmani, pentru că nu erau (și nici acum nu sunt) refugiați de război. Refugiatul de război se refugiază până în prima țară pașnică. Nu prin toată Europa, cu ținte bine definite de către cei care sponsorizau migrările respective.
Un alt motiv pentru care îi numesc, pe acei oameni nefericiți, imigranți ilegali este faptul că parte din ei proveneau chiar din țări unde nici nu exista război în acele vremuri. Foarte bine! Bineînțeles că exista un conflict de opinii. Cei care se dădeau mari susținători ai acelor mișcări, se comportau insuficient de raționali. Oare în ce măsură se recomandă să fii rațional atunci când vrei să faci un bine?
Nu contestam intențiile bune, dar nu eram de acord cu golurile din spatele ideilor de susținere. Pentru că nu erau gândite până la capăt. Pentru că subiectele sociale de asemenea anvergură necesită referendum. Nu este corect ca un strat social să decidă pentru întreaga societate. Nu este frumos ca până la rezolvarea problemelor locale să ne aventurăm în probleme globale.
Și la noi sunt destui oameni bătuți de soartă. Sunt destui oameni nevoiași. Foarte mulți trăiesc de pe o zi pe alta. Și atunci, fără să realizezi că nu poți salva lumea, tu vrei să aduci aici și mai mulți oameni bătuți de soartă. În loc ca rezolvările să le duci în locul problemei și nu să aduci problema din locul ei. Bine, problema nu ar trebui să aibă loc niciunde, doar rezolvările. Dar la asta se puteau gândi chiar și cei care finanțau și finanțează aceste imigrări. Dacă tot erau și sunt așa de înstăriți financiar. Sau cei care pun la cale războaie și nenorociri pentru oamenii de rând.
Eu nu pot salva lumea. Și realizez acest lucru. De unul singur cu siguranță că nu pot. Dar împreună putem să ne dăm o șansă. Însă trebuie să pornim local, de la firul ierbii. Viața umană trebuie să fie echilibrată, pentru ca să poată fi una de o durată mai lungă și cu o poveste clădită eficient. Visele nu au treabă cu realitatea. Pot fi cel mult un obiectiv îndepărtat și îndrăzneț. Dar să nu uităm realitatea.
Vrem să salvăm totul peste tot? Aha, și după primul pas care ar fi al doilea? Unde pornesc capacitățile noastre și unde se termină? Mă trezesc, mă apuc de lucru și obțin niște rezultate. Prin acele rezultate câte persoane pot să întrețin și câte persoane pot să ajut? Exact! Trebuie să ne cunoaștem limitele și în loc să ne avântăm în imposibil, să ne apucăm să facem treabă la nivel local.
Sigur că nimeni nu ne oprește să facem voluntariat, dacă ne putem permite, în orice colț al lumii. Dar eu pe baza capacităților și a posibilităților mele prefer să ajut pe plan local. Atât cât pot. Așa cum pot. Cum i-am numit pe imigranții ilegali? Bătuți de soartă, nefericiți și sărmani. Sufletește oare nu aș vrea să îi ajut? Atât doar că nu pot să ajut pe toată lumea. E imposibil și epuizarea tuturor forțelor mele, a se înțelege dedicație totală scopului, nu ar avea rost. Pentru că efortul individual este limitat.
Proiectul „24h pentru un zâmbet” este o oportunitate deosebită pentru orice suflet binevoitor de a face o faptă bună. Până la salvarea lumii este o cale extrem de lungă. Până atunci te invit să facem bine în jurul nostru, pas cu pas. Astfel poate că la un moment dat, dacă participăm cât mai mulți la susținerea aproapelui nostru, vom ajunge să ne dezvoltăm ca și rasă umană într-una care e capabilă să salveze lumea.