Am învățat foarte multe la Rodnei Sky Race 2019. Cea despre care încă nu ți-am povestit. Pentru că mă aflu în urmă cu câteva relatări de la curse. Dar trebuie să lăsăm povești și povestiri și pentru zilele mai friguroase. Acum îți voi povesti cum am trăit ediția din acest an.
An de an, mai puțin în anul psihozei Covid-19, Rodnei Sky Race pentru mine este o probă. O probă care îmi spune exact unde mă aflu cu progresul și pregătirea pentru cursele care urmează. Proba mea preferată, de la Rodnei Sky Race, este Traseul Galațului. O cursă care însumează distanța de 17km și cuprinde o diferență de nivel pozitiv de 1300 m+.
În acest an am vrut să îmi depășesc recordul personal, dar în același timp am încercat să evit orice fel de probleme. Prin alte cuvinte am vrut să împac atât capra, cât și varza. Trebuia să trec linia de sosire mai devreme de 2:45:29. Pentru această ediție m-am pregătit mai bine decât pentru edițiile precedente la care am participat. Două la număr și la a treia anul acesta. Mai bine în termeni de kilometraj și diferență de nivel.
Înainte de start am fost cuprins de emoțiile deja parcă obligatorii. Am încercat să mă focusez la planul meu și începutul cursei l-am abordat ușor. Nici prea lent, dar fără să forțez. Tot timpul simțeam că aș putea să mai accelerez. Dar nu am accelerat, în schimb am menținut un ritm bunicel la cățărare.
Ajuns la primul pârâu, am trecut prin ea fără probleme. Apa rece mă ajută să îmi mențin focusul. Oricum începuse să plouă și pe mai departe mă așteptam și la noroi. Nu avea rost să fac balet pe pietre. Mai încolo a urmat și noroiul. Am trecut prin ea precum cuțitul fierbinte prin unt. Nici nu am ajuns bine la primul punct de hidratare, din valea Cimpoioasa (km 6), și deja ajungeam din urmă concurenți de la proba de 23km. Ei au pornit la cursă cu 30 de minute mai devreme.
Sus pe munte n-am avut nevoie să opresc la punctul de alimentare. Efortul depus nu mi s-a părut puternic și mai aveam atât apă cât și mâncare la mine. De aici a urmat o coborâre cu care încă încerc să mă acomodez. Apoi o alergare fericită prin Șaua Știol și în locul coborârii înspre Cascada Cailor, traseul a fost deviat înspre dreapta și am coborât pe un drum forestier până la pârtia de schi.
Pe această cale felicit organizatorii pentru deciziile, de schimbare de traseu, luate din mers din cauza vremii. Aceea coborâre nu este ușoară nici pe uscat, dar pe noroi cred că se putea sfârși chiar nașpa pentru oricine. De asemenea, mi-a părut bine că au reușit să evite diferite „psihoze” specifice acestor perioade. Cu toții am putut participa la cursă fără gesturi ipocrite cu semnături aiurea, măști purtate de/la fațadă și alte prostii. Păi ori suntem consecvenți, ori suntem mimoze ipocrite. Bravo și mă înclin!
Spre surprinderea mea coborârea pe pârtia de schi, pentru prima oară, a mers foarte bine chiar. Mai aveam resurse și astfel după pârtia de schi am mai câștigat câteva poziții în clasament. Nu că ar fi ceva important, pentru că nu mă luptam pentru Top 10, dar a fost un sentiment bun.
Finishul l-am efectuat folosind bețele din dotare. Înainte de linia de sosire am avut parte de o urcare mică dar provocatoare. Deși, conform Strava, traseul a fost un pic mai lung decât de obicei, totuși diferența de nivel pozitiv a fost similar. Cu toate astea, am reușit să scot un timp de 2.39:21. Mi-am depășit recordul personal, din nou (apr. 6 minute), și nu am avut blocaje din cauza crampelor.
Bănuiesc că aș fi putut să forțez un pic mai mult pe urcări, măcar cu un gând. Dar la următoarea ediție tocmai acolo voi câștiga alte minute prețioase ca să îmi mențin trendul de a-mi înbunătăți, an de an, timpul scos la Rodnei Sky Race. Am scris că a bătut și vântul și a fost o ceață deasă de nu am putut admira priveliștea aparte din Munții Rodnei? Nu de alta, dar nu prea îmi mai pasă în timpul cursei de problemele din exterior cum ar fi vremea.
Urmează o altă cursă bombă. O cursă pe care o aștept de doi ani. Una criminală, care înseamnă război personal cu timpul, condițiile meteo, distanța, chimia, fizica și legea gravitației. O provocare care nu lasă loc scuzelor.
