Szent Gellért Cross – 2021

Szent Gellért Cross 2021

Am vrut să revin la Szent Gellért Cross, Ditrău, din nostalgie. Pentru că este al doilea concurs la care, în anul 2018, am alergat cu brațul în gips. Revenirea a fost precedată de trei categorii importante de întâmplări. Munca zilnică pentru supraviețuirea în jungla modernă. Ah, deci încă nici acum nu sunt alergător cu normă întreagă. Un proiect, de fapt două, în derulare despre care vei afla în curând. Și nu în ultimul rând pregătirile pentru Mureș 24H. Viața privată nu o includ aici, pentru că vine cu pachetul implicit la naștere. Iar cine nu o mai are, sau și l-a pierdut, se numește omul pățit care nu mai există.

Astfel că am ajuns la Szent Gellért Cross destul de obosit. Mai mult din punct de vedere mintal. Pe partea fizică stau ok, aflându-mă în perioada de tapering (reducere antrenamente) de dinainte de Mureș 24H. Și nu îți scriu acest lucru ca să-ți plâng. Dimpotrivă! Am avut parte, din nou, de o ocazie prielnică de a afla cât de competitiv sunt în acest an. Testele de alergare nu se fac în condiții ideale. La concurs am avut parte de temperatura de 18 ℃, care la fața locului părea să fie mult mai mult. De această dată nu am mai putut urmări realizarea unui record personal. Traseul a fost schimbat, față de cea din 2018, cu una ceva mai dificilă și prin alt loc.

Am ales proba de 8km. Deși concursul de alergare Szent Gellért Cross îmi este drag, totuși nu este un concurs țintă. Cel puțin nu pe lista mea. Ar fi fost culmea ca înaintea unui concurs țintă, de lungă durată, să particip la un alt concurs de anduranță. În fine, ai notat situația. Eu obosit și derutat de la noul traseu, am pornit la drum din mijlocul plutonului. Prietenul meu, la secui nu-i ca oriunde. Acolo un concurs se începe în forță. Fără balet, fără vorbe inutile, acolo aleargă bine chiar și cei care sunt mai puțin pregătiți. Dar cam asta impune și peisajul încadrat pe traseu, cu acele urcări obligatorii. Așa că nu a trebuit să mă umplu de nervi, mai degrabă trebuia să mă focusez bine la ceea ce am de făcut.

În primii kilometri traseul nu a fost tocmai plăcut. Ba iarba era tăiată și alergam prin fân, ba nu era tăiată și alergam prin iarbă lungă. Nicicum nu era bine. Și eu fiind obosit, nu m-am deranjat nici pentru încălzirile recomandate dinaintea unei alergări. Bine, eu am nevoie de 6-8km de alergare ușoară ca să mă încălzesc. Exact cât cuprindea proba aleasă. Presupun că undeva după finish trebuia să mi se rupă țandăra și să încep „hammertime”. Nu știu cum era mai bine, dar cert este faptul că în acele clipe cu pulsul ridicat am început să îmi activez prin cap sindicatul maximalismului. Și am văzut că au trecut doi concurenți de mine. Și am început să-i analizez respirația, pașii, tehnica. Mai era un pic și le trăgeam câte o analiză Roentgen. Amândoi respirau greu și din acel moment mi-am fixat alți câțiva concurenți care se aflau în vizorul meu restrâns.

De acolo am început o vânătoare în toată splendoarea ei. Săream pe una dintre cărările paralele și depășeam unul și apoi săream pe cărarea paralelă, alergam și apoi reduceam un pic viteza. Metodă utilizată de atâtea ori la antrenamente, mai puțin schimbările de cărări. Apoi reluam procesul și după fiecare depășire, schimbare de cărare și alergare în fața celui depășit, îi ascultam pașii. Dacă se ținea de mine, rupeam ritmul până-i cădea în gol rezerva de testosteron. Sună un pic eroic? De fapt nu au fost decât câteva depășiri, vreo 10. Dar au fost destule cât, aceste jocuri mintale, să mă țină în priză. Și asta am avut nevoie la mintea mea cu fir, o priză wireless cu nebunii pozitive. Așa s-a făcut ca după urcări, am reușit să scot ritmuri medii de 5-6 minute pe kilometru. Important era să nu forțez și să nu risc nimic, dar să fac cumva și ceva treabă utilă.

La cele două puncte de hidratare am consumat câte un pahar de cola. După acele puncte singurele mele preocupări au fost pe unde pășesc și să îmi mențin un puls sub 165bpm. La primul punct de hidratare m-au depășit vreo doi concurenți. Astfel că pe final mi-au rămas patru conturi de reglat. Îți aduci aminte de ăia doi de la început? Ei s-au stins pe parcurs, dar nu este un act rușinos. Mi s-au părut un pic mai neexperimentați dar cu potențial. Primul concurent care m-a depășit la punctul de hidratare s-a dovedit o nucă ceva mai tare. Avea obiceiul să ia la pas urcările mai abrupte și alerga pe zonele mai puțin abrupte al aceluiași deal. Pe respectivul concurent merituos l-am depășit făcând la pas urcările mai puțin abrupte și rupând ritmul la cele cu o înclinație mai mare. Văzând diferența de minute între noi la final, cred că și dânsul a rupt ceva. Nivelul lui de moral. Îmi pare rău, dar important este că a trecut linia de sosire cu bine.

Al doilea concurent, care a încercat să-mi ia fața la primul punct de hidratare, s-a ținut bine. L-am ajuns din urmă abia la coborâre. Și nu-mi plac mie coborârile. Adică nu îmi plăceau. Dar am început să iau ritmul coborârilor. Și o dată ce am pornit la atac, eu mă opresc într-un singur mod. Mort sau deloc. Apoi ori depășesc, ori nu. Pe acel concurent l-am depășit. Atunci când am ajuns în urma lui, i-am ținut in pic ritmul. Ocazie prielnică cât să-mi revin. Apoi rupând ritmul până să nu-i mai aud respirația și să-mi văd de următoarea treabă. Treaba următoare mi-a oferit pe tavă o alegere dintre două variante. Ori mă opresc într-un tufiș și predau laboratorului naturii niște materii fecale. O altă variantă era să forțez un pic și să-i depășesc pe cei doi alergători pe care vremea, timpul și iarba tăiată de această dată, mi l-au oferit pe tavă. Dar riscam să trec linia de sosire cu mirosuri dificil de suportat de către privitori și o pată peste tricoul meu personalizat.

Și în acel moment a izbucnit, din adâncul puțului gândirii mele, o idee strălucitoare. Măi omule, tu în acest an ești ultramaratonist, corect? Da, să trăiți. Păi atunci hai la treabă și nu te mai căca pe tine înainte de finalul unui 8km. Așa că am pornit motoarele din dotare. Cu o abordare, aș zice obraznică, pe amândoi i-am depășit la indigo. Furiș în spatele lor, ținut ritmul, rupere de ritm și sănătate multă prin gând. Îți aduci aminte ce scriam la început? Îmi trebuie cam 6-8km ca să mă încălzesc bine. Cu câteva sute de metri înante de linia de sosire, m-am încălzit și eu bine și brusc m-am trezit alergând cu viteza de 3 minute pe kilometru. Un pic cam târziu ca să-i prind pe cei din față. Totuși foarte potrivit ca să dau buzna la o toaletă verde, să închid ușa și să-mi treacă prin față întâmplările din ultimele 54 de minute.

Deci a fost o zi faină. Și am revenit cu drag prin Secuime. Oameni cu picioarele pe pământ, fără fantezii legate de psihozele redate la televizor. Am consumat și un gulaș delicios împreună cu prietena. Ea și-a terminat primul ei concurs de cross pe trail. L-a terminat cu bine, cu un timp peste așteptările adaptate la condițiile de teren și vreme. Și pentru că nu am citit prin gesturile celor prezenți ipocrizie, fățărnicie și impresii subiective, tare mă tem că voi dori să revin aici și la anul. Mulțumesc Ditrău!

Szent Gellért Cross 2021

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.