Totul a început în seara de Sâmbătă, o seară aparent lipsită de Covid-19. Am avut simptome foarte ușoare de răceală. Probabil din cauza naturii mele, sau a felului meu în care exist, simptomele nu au trecut neobservate. Dar nu le-am oferit o atenție deosebită. Am catalogat totul ca pe o încercare de răceală. De asemenea încercări am avut parte cu duzina. Din ziua în care am început să fac sport, de fiecare dată am ieșit învingător în fața răcelii. Răceala a rămas cu încercarea și atât. Simptome ușoare și rare în decursul a câtorva ore și povestea se termina acolo de fiecare dată. Sistemul imunitar nu este tocmai un scut de netrecut, ci mai degrabă capacitatea organismului de a rezista la diverse provocări. Organismul meu a rezistat și la provocări extreme.
În dimineața zilei de Duminică m-am trezit cu dureri ușoare în căile nazale. Căile nazale erau înfundate parțial de niște secreții uscate. În continuare nimic ieșit din comun. Am luat act de cunoștință de aceste simptome, dar nu le-am dat o atenție deosebită. Nici nu am început vreun tratament casnic specific, decât 1000 mg de vitamina C. Dar nici asta nu este un lucru ieșit din comun în obiceiurile mele zilnice. În a doua parte a zilei au apărut niște strănuturi. Nici astea nu-mi sunt străine. Dacă e cazul a câtorva strănuturi. Dar am strănutat foarte mult până seara. Ei bine, aici m-a apucat o îngrijorare. Eu n-am voie să răcesc! Asta e convingerea mea și distrugerea unei perioade de record personal în evitarea răcelii nu mi-ar fi oferit o satisfacție.
În seara de Duminică am avut primele semne de precauție. Față de cei din jurul meu și am luat și un Parasinus. Așa zisa „perioadă de încercare” a presupusei răceli s-a prelungit mult prea mult. Dimineața următoare m-a primit cu dureri ușoare la rinichi. Am continuat să strănut. Am început să tușesc și îmi curgea nasul. Am fost extrem de surprins și lupta cu răceala o dădeam gata pierdută. După ședința zilnică online la serviciu, mi-am anunțat colegii referitor la simptomele pe care le am. Le-am zis că probabil voi lucra la o turație mai redusă și voi face o vizită la farmacie după medicamente pentru răceală. Aici s-a produs punctul de cotitură. Un coleg mi-a zis că pe baza simptomelor mele pot să am Covid-19. Am zâmbit în interiorul meu, pentru că eu „știam” că e răceală.
Dar acel zâmbet nu a fost unul întreg. Pentru că îmi părea rău că mi s-a rupt șirul anilor în care am evitat răceala cu atât succes. Pentru mine era important acel șir, da?! În orice caz, după ședința online amintită, am efectuat un test rapid antigen. Ca să vezi „minune”, că s-a ridicat o rază de speranță. Testul a ieșit pozitiv. Deci nu sunt nebun omule. Cel puțin asta îmi place să cred despre mine, ok? Dar eu mai bine iau Covid-19, decât o răceală! E o chestie de competiție, cu mine însumi, și dorința de a nu-mi rupe șirul anilor în care am reușit să evit răceala, gripa și influenza. La rezultatul pozitiv, am decis să mă deplasez într-un centru de testare. Aveam nevoie de rezultate oficiale!
Prietene, tu știi cum se fac testele anti-covid în Bulgaria? Dacă nu știi, voi încerca să îți explic cu o proximă ocazie. Am mai fost și pe la noi, înainte de Mureș 24H. Dar nu se compară cu testele efectuate în Bulgaria, și nici testele de anul trecut, cu modul în care mi se colectau cele necesare de această dată. Adânc de tot și parcă mai dădeam și eu din cap înspre față ca să fie sigur că se recoltează material suficient. De reținut, aveam nevoie să iasă pozitiv. Nu de nebun na, de preferință personală. Am amintit mai sus. Pe mine nu m-au prins sperietoarele de la TV în legătură cu Covid-19. Pe mine m-a prins doar îngrijorarea față de cei care se află în real pericol în fața acestui virus. După mineritul din ambele nări, îmi curgeau lacrimile. Dar nimic nu este un preț prea scump când te lupți pentru menținerea unui record personal.
Am așteptat cu sufletul la gură rezultatele.
- Vă rog să verificați dacă CNP-ul coincide cu cea printată pe această hârtie.
Păi stai bre, ziceam prin gând, asta nu mi-au cerut data trecută. Am aruncat un ochi rapid pe hârtie. POZITIV. Fuck that shiet! Prietene, așa bucurie, atâta entuziasm nu am simțit de mult. Am verificat CNP-ul de două ori cu voce tare și am verificat și numărul de telefon. Toate astea într-o atmosferă festivă. Cred că asistenta nu a avut parte de asemenea primire în cazul unui rezultat pozitiv și nici nu o să mai aibă. A zâmbit și ea, am zâmbit și eu. Ce să mai, ziceai că tocmai am câștigat un maraton internațional pe trail. De bucuros ce am fost, am dat de știre treaba la vreo zece persoane apropiate. Pauză!
Ce am făcut după ce am aflat că am Covid-19?
Puteam să mă duc la un magazin pentru a efectua „ultimele cumpărături”. Am venit acasă direct! Prietene, sunt infectat cu Covid-19. Faptele contează, nu gargara ipocrită și enervantă pe Facebook. Așa sunt eu. După extazul primirii veștii am început să-i iau la rând pe persoanele cu care am intrat în contact în zilele trecute. Le-am zis care este situația. Până acum, aparent, nici una din ele nu s-a infectat. Foarte bine, mă bucur! Eu oricum nu sunt genul de om care să nu respecte sfera privată al unei persoane, dar totuși era bine să ne asigurăm că totul e ok pentru ei. Mie nu îmi făceam griji și nici acum nu îmi fac în mod deosebit.
Îți promit că urmează să îți relatez cum este să fii infectat cu Covid-19. Până atunci te asigur că nu este un lucru eroic. Este o chestie normală, fiind vorba despre o boală nouă. Nu o putem evita până la nesfârșit. Confruntarea cu boala este inevitabilă. Eu știam asta și mă așteptam să o confrunt într-o zi. Ziua aceea a sosit. Perfect. Știi de ce e perfect? Pentru că problema nu sunt eu și nici majoritatea celor care vor lua această boală. Problema este aceeași ca și cea de acum doi ani. O problemă încă nerezolvată. Vorbesc despre persoanele care suferă de boli grave și din diferite motive medicale nu se pot întări prin metode diverse în fața bolii. Am văzut atâta minciună, isterie și ipocrizie în ultimii doi ani, dar un tratament adecvat pentru categoria de persoane amintite încă nu a apărut.
Păcat!
1 Comment