În această seară voi scrie un mic jurnal de carantină Covid-19. Au trecut, cu bine, deja milioane de oameni prin această boală. Cu toate acestea eu nu prea cunoșteam detalii despre stările prin care au trecut oamenii respectivi. Informațiile erau doar generalizate și mai mult cu tente negative. Vreau să transmit exact ceea ce trăiesc, poate va ajuta și pe alții. Măcar la capitolul curaj. Într-o eventualitate în care duci o viață similară ca și mine. Pentru că simptomele variază de la om la om. Iată cum s-a manifestat boala în cazul meu.
Continuăm cu ziua de Luni. Despre zilele anterioare le poți citi în articolul precedent. Deci după aflarea rezultatelor a fost „alertez la formation”, am anunțat persoanele cu care am avut contact în ultimele zile, și am venit direct acasă. Până am primit de la DSP mesajul de carantinare și alte alea puteam să trișez. Căci așa e legea. Dar eu nu sunt ca legea. Eu tot timpul am vrut binele în această poveste ultrapolitizată. Doar că nu acceptam, și nici acum nu accept, pornirile filosofice ipocrite.
Cadourile de Valentines Day le-am oferit cu o seară în urmă persoanei iubite. Ții minte primele semne de precauție din urmă cu o seară? Dar asta nu m-a oprit ca să plusez cu un cadou frumos de carantinare. Trăiesc împreună cu partenera mea, astfel că a fost nevoită să se retragă și ea în carantină. Noi doi, pe toată durata acestor vremuri aparte, nu am trăit nici o clipă cu frica-n sân. Ne-am susținut reciproc și ne pregăteam să luăm taurul de coarne oricând ar veni timpul.
Nimeni nu m-a întrebat de sănătatea ei. Nicăieri nu l-am declarat pe ea. S-a retras în carantină din propria ei inițiativă. Consider că aici se arată adevărata responsabilitate față de cei din jur și nu prin comentarii mizerabile pe social media. Menționez că în weekend eu am fost plecat. Poate un detaliu decisiv în faptul că ea nu s-a infectat. Nu știu. Nici nu știu când m-am infectat. Dacă mai e valabilă (oare ce mai poate fi valabilă printre atâtea dezinformări?) faptul că virusul are o perioadă de incubare de apr. 7 zile, atunci habar nu am unde m-am infectat.
În caz contrar îmi aduc aminte de o femeie care Sâmbăta trecută a strănutat foarte tare la Carrefour la raionul de fructe. Avea mască, da, doar că la cum strănuta ea cred că nu ajuta nici măcar un sac de nailon pe cap. În fine, trecem la simptome, da? Pentru că până la urmă asta ar fi cel mai important aspect într-o carantină Covid-19.
Simptomele trăite în plină carantină Covid-19
Am avut tuse, dar care nu au durut. Mi-a curs nasul, inițial ușor. Ulterior s-a schimbat dar voi reveni asupra acestui aspect. Am simțit o presiune minusculă în piept. Dacă e să o definim pe o scară de la 0 la 100, l-as nota cu 2. Presiune sau ardere, sau poate doar placebo dacă nici nu știu ce era. Uneori am simțit ușoare pișcături în gât. Lucra diavolul C-19, nu glumea. În noaptea de Luni am avut parte și de ușoare dureri la mușchii coapselor. Din această cauză m-am trezit de mai multe ori.
Dar în comparație cu durerile de după apr. 70 km de la un ultramaraton, pot să îți spun că la ultramaraton îmi vine să plâng. La Covid-19 îmi vine să glumesc. Mi-am luat și temperatura, era fix 37.1 grade. Aia nu e febră. Marți dimineața au apărut secrețiile nazale tipice unei răceli. Atunci m-a durut un pic pe la baza nasului. Strănuturile în schimb au rămas la fel de puternice. Dar nici astea nu au fost dureroase. Spre seara de Marți au început să-mi lăcrimeze ochii. Aici mi-am amintit de ultimele răceli din 2017-2018, care au fost zdravene.
Tot compar cu răcelile din trecut, pentru că așa mă simt. Dacă îi o problemă că sunt norocos, sau destul de sănătos, și asta deranjează… aia e. Pe vremuri când aveam răceală, gripă sau influenză, nici una din ele nu se compara cu simptomele de pișpiric de acum. Apoi mi s-a dus mirosul. Gen nu simțeam nici măcar un jet proaspăt de spray deodorant. Nu-i problemă. Așa aerul este un pic monoton, dar măcar pare curat. Dacă tot avem senzația de libertate, uneori nu strică nici senzația de a avea parte de aer curat.
M-a sunat poliția. M-au întrebat cât stau în carantină. Eu știu că ei știau exact cât stau, altfel nu mă sunau. Au primit și ei exact aceleași înștiințări prin SMS ca și mine. Dar ți-am zis că am chef de glume pe lângă simptomele ce le simt? Așa că nu m-am băgat tare la polițist. I-am zis:
– stați să caut prin email, că nu mai știu…
– da, desigur.
– 5 zile voi sta prin carantină.
– am înțeles, vă mai sunăm!
– bine.
Atât a fost. De atunci nu m-au mai sunat. Probabil asta ar fi cel mai stresant detaliu. Tot timpul trebuie să am telefonul lângă mine. Că dacă mă sună oamenii de la Poliție. În fine. Spre seara de Marți au început să-mi iasă lacrimile de la curgerea de nas. Aici a intervenit un prieten și mi-a adus artileria grea. De atunci am început să-mi administrez Theraflu. Au dispărut până și lacrimile.
Vai de capul meu, mă gândeam la un moment dat. Cât de mult urăsc felul oamenilor, nivelul de confort și delicatețe la care au ajuns prin această pandemie. Păi nu la fel am început să mă vait, prin gând, și eu din cauza unor lacrimi? Pe când alții poate au ajuns în situații mult mai nasoale sau chiar fatale. Îmi venea să-mi dau două boxuri de knock out. Chiar m-am enervat. Apoi m-am culcat, de nervos ce eram.
În toate aceste zile am lucrat normal. Eu lucrez prin telemuncă. Păi la simptomele astea ar fi fost o nemernicie din partea mea ca să solicit concediu medical. Pentru ce? Azi, Miercuri, mă mai gândeam cât de firesc este situația mea. Păi omule, eu m-am infectat la vreo doi ani de la apariția acestei mizerii. Înaintea mea au fost milioane de oameni care s-au luptat cu boala cu mult mai puține informații deținute și fără vaccin. Deci chiar nu este nimic ieșit din comun că mă aflu în carantină Covid-19.
Problema era mai degrabă când stăteam în carantină în stare totală de sănătate. Dar să nu detaliem, deși aș putea detalia spre soluții demne de secolul 21, căci politicul oricum nu a vrut să ne salveze ci să se îmbogățească. În scurt timp închid a treia zi de carantină și îmi mai rămân două. Simptomele sunt deja pe ducă, alea slabe care au fost. Dar înainte de a încheie acest jurnal de carantină Covid-19, aș avea o întrebare la adresa celor care sunt dublu sau triplu vaccinați și încă se feresc de acest virus ca de moarte.
Care este planul?
Adică na, ai luat două doze. Căci ai avut încredere în știința medicală. Valid! Apoi ți-au zis că două doze nu ajung, mai trebuie și un booster. L-ai luat. Act valid! Așa, și pe mai departe? Care este planul tău? Căci vezi tu, se infectează și cei care au luat vaccinul. Dar poate că știai deja asta. Oare rostul vaccinului nu ar fi ca să te ajute să treci mai ușor prin boală? Numai întreb și eu pentru un prieten. Se mai spune că eficacitatea unui vaccin scade după șase luni de zile.
Eu l-am luat în Octombrie. Monodoză. Nu contează detaliile în termeni de motive acum. Au trecut vreo patru luni de atunci. Am luat boala fix la țanc, nu? Păi altfel cum? Să mă mândresc că am vaccin și apoi peste câteva luni de zile ce urmează? Alt vaccin? Pentru ce, ca să tot mă feresc? De ce și pentru ce? Multe centre încep deja să se închidă din cauza lipsei de interes. Valid! Semn că toți cei care erau interesați să se întărească pe cale artificială, au avut timp berechet.
Sigur că nu e ușor să te decizi să iei o boală. Nu ne stă în firea noastră de oameni. Oricât de nașpa sau chiar banală ar fi o boală. Dar trebuie să realizăm că acest Covid-19 este o boală nouă. Avem două căi posibile de urmat. Ne ferim de ea toată „viața” (dar aia nu e viață deja) sau o confruntăm. Mi se pare că deja suntem pregătiți de această luptă. Uite, eu tocmai mă imunizez în fața bolii și pe cale naturală. Și mă aștept ca pentru mine să devină doar o altă boală pe lângă răceală, gripă și influenză. Și să-i dau cu flit de fiecare dată când se mai apropie de mine.
Nimeni nu poate garanta că vei trece ușor prin boala asta. Întrebările de mai sus au fost retorice și ajunge să îți răspunzi singur la ele. Jocul e pe terminate deja și îți doresc multă sănătate!
P.S.: Oare pot fi numiți muiști cei care au influențat mase de oameni înspre direcții hipstero-ipocrite, precum personajul din imaginea de mai sus? Asta întreb pentru un alt prieten mai timid de felul ei.