Am bifat și eu prima mea partidă de pescuit pe lacul Carpodrom Transilvania. Trebuia să ieșim, cu prietenul meu pescar, în weekendul trecut dar vremea a fost extrem de nefavorabilă. Ninsoarea și scăderea bruscă a temperaturii, ne-a îndemnat să stăm acasă în căldură și să vizionăm povești despre pescuit. Vremea nu a fost tocmai favorabilă nici azi. Dar parcă, în ciuda prognozei meteo, nu ne venea să credem că vremea o să fie din nou nașpa. Parcă amândoi speram, pe ascuns, la o vreme mai bună. Sau poate că nerăbdarea și-a spus cuvântul. Acum serios, anul acesta vremea încă nu prea ține cu pescarii.
Chiar și în drum spre Carpodrom Transilvania mai speram. Speram ca la un moment dat să răsară Soarele și să se mai domolească vântul. N-a fost așa. Prima oră l-am petrecut în mașină discutând. Deși, inițial, amândoi aveam planuri diferite. Plănuiam, fiecare dintre noi, metode diferite de pescuit și o activitate mai apăsată. Colegul ar fi nădit cu spombul. Eu aș fi sondat cu markerul, apoi să clipsez firul de pe mulinete la distanțe fixe. Dar în condițiile meteo de azi, cu ploaie, frig și vânt, nu prea îi mai stă omului cheful după un pescuit precis și amănunțit. Moralul nostru nu a fost prea ridicat.
La un moment dat stația avertizorilor semnalizează o trăsătură. Brusc, am și uitat despre ce discutam, m-am catapultat din mașina colegului înspre lanseta la care aveam prezența. Așa se întâmplă în timpul unei partide de pescuit, atunci când sună alarma. Se termină totul din jur și contează doar reacția promptă la trăsătura peștelui. De această dată crapul a învins. A fost destul de inspirat să scuipe popupul din gura lui, până să încep să mulinez. Spre norocul peștelui, cârligul nu s-a agățat în gura lui. Dar a fost momentul de cumpănă. A fost momentul care a schimbat deznodământul partidei de pescuit.
A răsărit o rază de speranță în ambii pescari și am început să prezentăm interes la a testa diferite monturi. Speranța te și mai încălzește. Ne-am propus să spargem gheața și să avem parte amândoi măcar de o captură. Următoarea prezentare nu s-a lăsat așteptată prea mult. Tocmai eram pe cale să leg următoarea montură și deodată aud semnalizarea receptorului așezat pe bordul mașinii. M-am repezit din nou la lansetă. De această dată peștele nu a mai scăpat. Drillul cu peștele a făcut să uit de ploaie, vânt și frig. La scurt timp a apărut prima captură și la colegul de pescuit. Evident după pozele de rigoare și dezinfectarea peștelui în locul înțepat, a urmat eliberarea peștilor.
Apoi ploaia s-a intensificat. Vântul a devenit mai puternic. Dar discuțiile au continuat și ele în mașină. Despre viitoare partide de pescuit și diferite detalii pescărești. Colegul a decis să plece acasă mai devreme. Era de înțeles. Dânsul a îndurat această vreme neprielnică la pescuit cu două ore mai devreme decât mine. Mi-am zis prin gând că mai stau și eu vreo două ore și plec acasă. Cred că la un moment dat am rămas singur pe toată balta Carpodrom Transilvania. Eu și cu cei doi paznici. Băieți foarte respectuoși și de treabă. Incluzând toate detaliile, din perspectiva unui om ca mine, am rămas plăcut surprins de ce am găsit la fața locului.
În ciuda vremii nefavorabile am savurat aproape fiecare moment al partidei de pescuit. Uneori îmi era frig, dar atunci mai porneam încălzirea în mașină. Și așa trecea timpul, eu stând în mașină și meditând în ploaia ușoară însoțită de un vânt din ce în ce mai vioi. Dar cumva această experiență nouă a fost pe placul meu. Picăturile de ploaie pe parbriz sunt extrem de relaxante. Mult mai relaxante decât bubuielile ce vin din ce în ce mai des de la vecinul nebun dedesubt din blocul în care stau. Uneori mai și ațipeam câte un pic. Stația de semnalizare avea volumul dat la maxim.
Când să mă decid să plec spre casă, sună din nou stația. S-a prezentat încă un ciortan frumos și bătăuș. Aceeași momeală cu care am prins și primul crap. Din vreme ce nu era cazul unui record personal în materie de captură, nu l-am cântărit nici pe aceasta. L-am dezinfectat și i-am dat drumul frumos în apă. Pur și simplu nu îmi venea să cred. Mi se pare că s-a întâmplat un semi-miracol. Doi pești într-o partidă de pescuit atunci când temperatura a scăzut brusc, mi se pare o realizare interesantă. Se pare că balta Carpodrom Transilvania ascunde mai mult potențial decât m-am așteptat.
Sunt sigur că am să revin într-o zi mai călduroasă. Dar atunci revin deja cu pretențiile ridicate. Mă aștept să învăț lucruri noi despre pescuit și să fac puțină febră musculară la spate în urma drillurilor. Las în spate o zi cu o poveste de neuitat. O experiență care merită trăită și reluată pe măsură ce trece timpul. Mă bucur că n-am cedat în fața vremii și sunt mulțumit că nici de această dată nu am răcit. Deși pe alocuri eram chiar ud. Asta în ciuda invidiei anti-imunitarilor, a celor care neagă existența și importanța sistemului imunitar. Ghinionul lor și bucuria mea după o zi reușită.
