Rarău Everesting se poate povesti, dar nu se poate înțelege pe deplin fără a se trăi. Pentru că Bucovina e mai frumoasă ca-n povești și mai surprinzătoare decât orice altă regiune de interferenţe culturale. Ajuns în Țara Dornelor, și văzând acele ținuturi mirifice înconjurate de munți, am început să înțeleg că la destinație voi întâlni puritatea și farmecul original. Brusc, au dispărut nerăbdarea șoselelor mureșene și bistrițene. În schimb m-au salutat eternitatea, vorba bună și poveștile vechi de milioane de ani ale unor peisaje montane pe care rar le întâlnești în țara noastră.
Ajuns la hotel mi-am salutat colegii de breaslă (Zsolt și Zsiga), împreună cu care ne-am aventurat în acest proiect plină de viață, și am făcut ultimele pregătiri de logistică pentru ziua următoare. În dimineața evenimentului am luat micul dejun și relaxați ne-am parcat lângă locul de start. Am aruncat o privire către pârtia de schi, care reprezintă aproximativ 3 kilometri din urcarea spre Vârful Rarău. Am realizat că este destul de abruptă și că la urcare nu se pune problema alergării. Din acel moment nu mi-a mai păsat de nimic, m-am deconectat de la treburile cotidiene și îmbrățișându-mi planul de cursă am pornit spre vârf.
Pârtia a oferit o gamă largă de condiții. Am avut parte de zone cu noroi, cu apă, porțiuni mai solide, cu zăpadă dar și trasee moi și plăcute. Am urmărit porțiunile unde solul a fost mai moale, dar fără să fie cu noroi. Unii alergători au ales interiorul virajelor datorită distanței mai scurte, dar cu sol dur și teren mai abrupt. Eu am ales exteriorul virajelor, chiar dacă acest lucru însemna să urc și cobor mai mult dar înclinația traseului ales a fost mai redus. Pârtia Rarău este una destul de lată și în afara unui lac artificial nu aveai mare lucru de văzut.
A urmat pădurea cu blestemele ei crude. Cu pârâuri reci, rădăcini umede ieșite la suprafață, movile de zăpadă înșelătoare și noroi. În pădure urcarea a fost mai dificilă pe un teren foarte tehnic. În prima tură am prins și ceva apă la ghete, dar nu mi-am făcut griji. Pentru asemenea evenimente neplăcute am avut soluții bine gândite dinaintea evenimentului. După ce am trecut de pădure, cam 1.5 km de urcare criminală, a urmat un punct de alimentare. Aici am servit la fiecare urcare câte un ceai cald din partea organizatorilor și diferite gustări.
După punctul de alimentare a urmat o porțiune mai lejeră înspre Vârful Rarău, care se termina cu o scurtă secțiune mai abruptă. Aici era zona de căscat ochii. Jur împrejur se zăreau peisaje mirifice, care mai de care și mai colorate. Optica unui telefon simplu nu va reda niciodată impactul vizual întâlnit la fața locului. Aceasta era traseul pe care trebuia să o urcăm în fiecare tură și tot aici coboram de fiecare dată. Fiecare cu ritmul lui și având grijă de multe detalii precum hidratarea, alimentarea, prevenirea accidentelor, schimbările de temperatură.
Aproape toți alergătorii ne încurajam între noi. La prima mea coborâre, Zsiga mi-a cântat și un cântec având un context aparte din discuțiile noastre private. În general lume pozitivă și curajoasă pe traseu. Coborârile prin pădure au însemnat dificultăți pentru mine din cauza tehnicității terenului, dar și a multor zone alunecoase. M-am ajutat din bețele din dotare și am evitat neplăcerile. Coborârea pe pârtie a fost una foarte plăcută și terminarea unei ture mă umplea cu un sentiment imens de bucurie. A urmat de fiecare dată schimbarea tricoului, a șosetelor și a ghetelor ude.
Nici nu pot să îți explic ce senzație magnifică este ca la urcare să ai picioarele uscate, după ce la coborârea anterioară îți erau ude și reci. Asta înseamnă confortul necesar și nu vânarea telecomenzii de pe canapea sau plata a sute și mii de lei pe un costum banal. Din tura a doua am încercat să evit apa rece la picioare și în mare parte am reușit. Am folosit în total trei perechi de ghete de alergare. Până la lăsarea întunericului am acumulat în total 4 ture. Am prins apusul de soare de pe Vârful Rarău, care pentru mine a însemnat punctul de cotitură de la Rarău Everesting din acest an.
În paralel cu lăsarea serii scădea și temperatura de afară. Vântul mai apăsat din vârf nu ar fi însemnat o problemă pentru mine, dar accentuarea zonelor alunecoase cu atât mai mult. La ultima mea coborâre nu mai puțin de 4 ori mi-au luat-o picioarele înainte și doar cu ajutorul bețelor de alergare am evitat niște căzături urâte. Știu că mi-am propus să efectuez cel puțin 5 ture. Dar riscul de accidentare a crescut mult prea mult și nu am mai dorit să îmi periclitez sezonul întreg. Pentru că nu știm dacă aceasta va fi ultima sau nu.
S-au oprit și colegii mei de breaslă. Eu consider că și așa ne-am autodepășit. Am participat la o încercare grea pe care o privim ca pe o evaluare realistică. Cei care au continuat turele, sunt alergători mult mai pricepuți pe terenuri tehnice. Este loc de mai bine și de continuarea îmbunătățirii tehnicii de alergare pe astfel de terenuri. Am vrut să nu las în spate regrete și în mare parte am reușit. Am evitat orice fel de accidentare, mi-am dovedit că mai aveam energie cam până pe la 8-9 ture maxim. Alergam și în tura a 4-a fără probleme, dar încă nu sunt pregătit pentru 10 ture! Am dus la bun sfârșit o evoluție calmă și administrată cu cap, fără nici un fel de neplăceri.
În schimb, la ultima coborâre pe pârtie am plantat regrete uriașe. Coborând în liniștea pârtiei și șuieratul moale a vântului strecurând printre pini, am simțit un regret uriaș că las în spate acel loc magic. Probabil că se va pune problema revenirii și la anul. Depinde și de evoluția lumii în care trăim și limitele prostiei la idioții utili. Însă Rarău Everesting merită o șansă din partea oricui dorește să-și pună la încercare limitele. Pentru oricine dorește o luptă de rezistență necruțătoare care îl va împinge la limitele sale fizice și mentale. Merită și o revenire cu obiective noi.
Și nu doar din cauza peisajelor de vis, ci și a organizatorilor de calitate care erau gata să îți pună pe tavă chiar și parte de sufletele lor. Eu pe lângă logistica mea proprie m-am mulțumit cu diferite gustări, ceaiuri calde, felie de pizza caldă și o supă. Am apreciat enorm că nu s-a recurs la măsuri pandemice exagerate și de fațadă. De fapt am apreciat toată Bucovina prin simplitatea ei cu care mi-a oferit o aventură cu trăiri complexe. Mulțumesc Bucovina și sper să ne revedem!
2 Comments